Morometii 2 – Finalul revelatiei sau revelatia finalului
Moromete Family: On the Edge of Time este sequelul primei parti turnate in ’87, care reprezinta “saga” familiei de tarani autentici de la inceputul anilor 1900.
Daca prima parte reproduce fidel primul roman Morometii, a doua este o combinatie intre “Morometii II” si “Viata ca o prada”, plus viziunea artistica a maestrului regizor si scenarist Stere Gulea.
Un artist care duce mai departe celebrele opere ale scriitorului Marin Preda, intr-o lume moderna in care lectura este ceva nu de moda veche, ci chiar deprecated.
De altfel, a trebuit sa treaca nu mai putin de 31 de ani dintre prima parte si a doua pana ca Gulea sa ia decizia de a turna a doua parte, o adevarata provocare. Inedit este ca in doar o saptamana scenaristul din el a pus pe foaie primul draft de script, care mare parte a ramas neatins.
Cu un buget extrem de redus (sub 1 milion de euro), timp limitat de filmari (cica doua luni), dar cu o echipa de profesionisti desavarsiti, doua generatii de actori : monstri sacri (precum Malaele sau Vasilescu) si debutanti absoluti (Iosif Pastina, care a primit rezultatele la BAC si admitere la teatru in timpul filmarilor or Ioana Bugarin) foarte talentati, cu acelasi director de imagine (Vivi Dragan), scenografi si sunetisti premiati international multiplu, dar si oameni foarte implicati (in special teleormanenii din Talpa) cu totii au reusit sa puna “pe pelicula” digitala un adevarat block-buster romanesc: absolut toate premierele si avampremierele au rulat cu casa inchisa, multe fiind sold out cu saptamani inainte.
Desi nu este un film care sa se preteze la consumatorul modern de an 2018 (nu are efecte speciale, nu este 3D, nu are urmariri cu masini de ultima generatie care sa se transforme, sunt doar doua impuscaturi, si alea artistice, nu schimb de focuri, iar singura scena de amor este una mai mult decat atipica, fiind extrem de decenta), este probabil cel mai mediatizat, laudat si cautat film romanesc din ultimii, gen…100 de ani.
Personal n-am auzit de un film artistic romanesc atat de cautat de marele public.
Nu stiu cum a fost primit de critici, pentru ca am renuntat la a mai citit critici de film de mult.
Filmul reuseste sa transmita emotie veritabila, desi prezinta o realitate demult uitata, poate prea uitata, a neamului romanesc si a taranului roman autentic.
Un Niculae copil introvertit si cu friguri devine un adolescent putin mai cald, poate chiar “in calduri” pe alocuri, intr-o interpretare a unui talent inascut, la debut actoricesc.
Romania intr-o continua tranzitie de cand e ea, are, in an centenar, parte de un film care atinge tranzitia la comunism de dupa WWII, spusa, am simtit eu, cu o libertate mai mare decat a avut-o in prima parte scenaristul-regizor Stere G.
In note tragi-comice, se atinge inclusiv subiectul colectivizarii, durerea omului simplu si rautatea aceluiasi om simplu, pus in a alege la a fi sclavul sau unealta curentului ideologic car evenea, incert(dar nu incet) dar sigur, de la rasarit.
L-am recunoscut pe Marin Preda din Marele singuratic si Viata ca o prada, sub o naratiune minunata a fermei voci a lui Andrei Plesu, si mi-a parut rau ca nu s-a extrapolat mai mult in directia asta, atat din lipsa de fonduri, cat si de logistica (ex:scena cu 3 caini costelivi care trebuiau sa manance dintr-o jumatate de hoit de cal n-a putut fi turnata din lipsa de caini costelivi, desi s-au facut eforturi sa fie adusa jumatatea de cal din Ungaria), plus ca din peste 2,5 ore peste o ora a “picat” la montaj.
Pe de alta parte, o ora si 40 au trecut ca 10 minute, nici nu imi venea sa cred ca e finalul, ma asteptam sa urmeze altceva.
Cu toate ca, spre deosebire de finalul primei pelicule, care este deschis, aici nu prea mai lasa loc de interpretari.
Una peste alta, filmul este o capodopera, veritabili profesionisti ducand la bun sfarsit acest final de Morometii.
Nu va mai exista un Morometii 3, desi ar fi mers macar un sequel sau film separat de serie care sa urmareasca destinul lui Niculae.
Chiar daca autoarea ingineriilor de sunet este profesionista, premiata international (vreo 6 distinctii pe tema), si chiar daca recunosc munca bagata in sunet (inclusiv ambianta), recunosc ca e o problema cu sunetul in anumite locuri, la nivel de inteligibilitate a replicilor.(probabil de aici si deficiente la Cluj sau Alexandria, coroborate bineinteles cu lipsa acusticii)
In fine, finalul este emotionant, melodia care ruleaza si lait-motivul facand orice roman adevarat sa i se zbarleasca parul, pretandu-se si la efect lacrimogen: un Moromete ramas singur si trist, pregatit sa infrunte moartea, caci si-a atins scopul in viata.
Citeste si Moartea lui Moromete
Un rol monumental jucat de Malaele, in mod cert va ramane in istorie cu el. Un Moromete mai batran si cu mai putina energie decat Rebengiuc, dar mai intelept si mai apasat.
De altfel, toata pelicula va ramane, la deja 2 zile de la lansare face deja istorie.
In plus, niciodata, dar niciodata nu am vazut la cinema ca, atunci cand se termina filmul si incepe cast-ul pe fundal negru, ca absolut toata lumea sa ramana amutita in scaun, fara sa scoata o vorba.
Arta, emotie, desavarsire.
Si din nou emotie.
Veritabila!
Idei si Subterfugii 