La periferia existentei

Cineva, candva, s-a gandit sa imi dea un instructor de aviatie care sa-mi ofere, printre lectii de zbor, legislatie, navigatie, meteorologie, performante si limite umane, mecanica, performante de zbor si planificarea zborului ,principiile zborului ,proceduri operationale,cunoasterea generala a aeronavei, comunicatii, si manualul aeronavei, si lectii de cultura generala, dar, mai important, de cunoastere a sinelui, si in special a celor din jur.

Am devenit mai calm nu exclusiv prin manuirea unui avion in situatii limita, dar, mai ales, prin intelegerea a propriei persoane, dar si a oamenilor, in situatii extreme, dar si normale, de zi cu zi.

Un lucru elementar pe care l-am bagat la cap si mi a schimbat viata a fost acela ca trebuie mai intai sa inteleg mecanismul din spatele celor care imi fac, vrand sau neintentionat, rau, in viata asta.

Am inteles mai intai ca persoana din spatele statiei de emisie receptie care urla la mine si incearca sa imi gaseasca greseli incearca sa se descarce pentru neajunsurile pe care le are in propria viata.

Am inteles ca femeia care uraste barbatul , e , de fapt, o persoana extra dezamagita, care traieste crescand o pisica sau mai multe, din cauza a cel putin unei deceptii majore in dragoste.

Am inteles ca barbatul care injura peste tot si uraste femeia, si nu ezita sa exprime asta pe unde apuca, , are, de fapt, o viata foarte trista, fiind refuzat de catre femei mai toata existenta lui.

Am inteles ca vanzatoarea care tipa la tine abia traieste de pe o zi pe alta si are mari probleme acasa, si am mai inteles ca persoana aia care are un site neasumat, pe care scrie, doar in weekend, despre tine si viata ta, de fapt nu are viata.

Cat de trista sa fii, ca in weekendurile cu vreme frumoasa, cand pomii infloresc, sa stau in semiintunericul din casa unde traiesti singura, la etatea de jumatate de secol, si sa emani numai venin sub aparenta protectie a anonimatului?

In mod normal, as fi fost tentat sa imi doresc ca persoana respectiva sa crape, sa dispara, sa raspunda in fata legii, sa aiba parte de ce e mai rau in viata asta.

Dar ce poate fi mai rau in viata asta cand toata lumea “normala” e afara, la 25 de grade si soare, cu prietenii sau familia, si tu stai in casa, cu jaluzelele trase, si scrii pe calculator texte care emana numai rautate si venin, sub protectia anonimatului, cand, la varsta pe care o ai, trebuia sa fii o bunica fericita, insa, esti un pet neacceptat la reciclat, fara copilul pe care nu l-ai crescut, fara sotul de care nu ai avut parte, fara familia pe care nu ai meritat-o?

Fara nici macar o pisica pe care isi iti proiectezi farama de sentimente umane pe care sa le ai?

Singura, supravietuind din bani negri sau murdari pe care ii incasezi pe veninul emanat din propria frustrare si neacceptare?

Te lauzi in stanga si in dreapta ca ai amant din servicii, din DNA, din DIICOT, din PITICOT, cand ce ai e doar un tanar subofiter ratacit care ti-a cazut, temporar, in mreje. Iar la 50 de ani esti, de facto, singura. fara macar o pisica care sa iti aline suferinta.

Noroc ca poti scrie pe un site neasumat, , de unde sa iti castigi existenta pe care o tarsii, adunat cu mizeria aia asumata, si preluata de la altcineva, ca altminteri nu ai reusit sa creezi nimic, tot pe ceea ce ai pus mana ai distrus, pentru a subzista.

Caci, oricum, toti cei pe care i-ai “promovat” au dat faliment la scurt timp.

Falimentul unei existente triste si eminamente fara inceput si fara sfarsit. As pune aici poza cu tomberonul cu numele tau pe el, pe care, intamplator, l-am vazut, in urma cu 2 ani, la o periferie.

Dar, tu, insati, esti la periferie, la periferia existentei.

Vei disparea asa cum ai aparut: fara nimic. Macar ai fost o lectie. De asa NU!