Cu riscul de a parea un sarac frustrat, am sa marturisesc ca mie nu mi plac si niciodata nu mi-au placut seslongurile. SI nici canapelele si baldachinele la plaja.
Mie imi place sa merg cu cearsaful. Sa simt iarba sau nisipul sub mine.
Sa pot sa ma intind dupa bunul plac, sa ma bronzez, sa citesc o carte, sa simt adirea de vant de la nivelul solului.
Mai mult decat atat, nu am deloc o impresie buna despre artificialitatea asta, de departarea de la natura.
In special baldachinele alea sunt pentru fitosi care o ard in cluburi de fite. Pentru oameni care isi cara curu’ cu masina din pat pana pe un scaun dintr-o carciuma si inapoi, si uneori intr-un baldachin pe plaja.
Pentru ca mai toate plajele din ROmania au devenit intesate de seslonguri si baldachine, iar cei cu cearsaf sau patura sunt priviti ca niste saraci, cand, in fapt, cei mai saraci sunt aia din canapele, baldachine si seslonguri, indiferent de cati bani au in buzunare.
Pentru ca ei nu vor intelege niciodata ca banul nu te face bogat.
