VremeaCandPuteai


-Bunicule, mai povesteste-ne odata cum era in #VremeaCandPuteai!, spuse unul dintre copii, aflat la marginea containerului modular.

 

Apoi toti cei trei copii se adunara in jurul batranului cu chelie si barba alba, rasfirata, care nu avea mai mult de 80 de ani. Era, totusi, un bunic atipic, majoritatea care aratau ca el aveau pana in 50 de ani. Unul dintre putinii care au prins #VremeaCandPuteai. Se vedea ca nu ii face deloc placere sa onoreze cerinta, dar un al doilea copil, o fetita de pana in 10 ani, reitera cerinta primului:

 

-E adevarat ca puetai sa iesi din container cand voiai tu?

 

-Da, pe atunci se numeau case, si nu toate erau asa.

 

-Adica nu toate erau suprapuse?

 

-Erau, dar se numeau apartamente, si erau in blocuri de locuinte, iar cei care isi permiteau, stateau la case, cu curte.

 

-Cum erau alea?

 

-Pai, sa va arat…si incerca sa isi caute prin lucruri, insa boala il afectase si la capacitatile neuronale astfel incat uitase ca nu mai depinea nimic din #VremeaCandPuteai, decat propriul trup.

Nu avea nici macar o fotografie cu el. De fapt, nimanui nu ii era ingaduit sa detina decat lucruri stricte supravietuiri, cum ar fi vesela, tacamuri, or articole de igiena sau haine.

 

-Hai, spune-ne, cum erau alea?, inganara copiii

 

-Erau case sub diferite forme, nu ca acum, containere supraetajate. Si fiecare casa avea curtea ei.

 

-Si cata lume locuia in ea?

 

-Numai o familie.

 

-Numai o familie?

 

-Da, era casa ta, la fel si pamantul de langa, curtea.

 

-Si alea erau parcurile?

 

-Nu, parcurile erau terenuri foarte mari, cam cat 10-15-100 de curti. Cu multa iarba, copaci, bancute, locuri de joaca.

 

-Si aveai voie sa te duci tot doar o ora pe zi, cum ai acum voie sa iesi din container?

 

-La inceput, nu. Te duceai cand voiai tu.

 

-Cum adica cand voiai tu, puteai deschide usa?

 

-Pai, atunci nu era ca acum, sa se deblocheze electromagnetul usii containerului o ora pe zi, si la ore diferite pentru fiecare sectie. Atunci ieseai cand voiai.

 

-Pai si daca te intalneai cu altii in parc?

 

-Asta era si ideea. Te puteai intalni cu altii in parc. Copiii se jucau intre ei sau la locurile de joaca, batranii puteau sa joace sah sau..

 

-Sah, ce e aia?

 

-Eh…..asa se numeau mai multe jocuri

 

-Ce sunt alea jocuri, bunicule?

 

-E complicat sa va spun…

 

-Mai spune-ne, cum mai era in parcuri?

 

-Nu erau doar parcuri. Erau strazi, cladiri, cinematografe, mall-uri, teatre, bazine de inot, magazine, Sali de facut sport, cam cum avem noi sectia de miscare, unde dam din acele pedale pentru a produce electricitate, doar ca acolo dadeai din mult mai multe aparate, , nu pe un program stabilit, ci cum voiai, in plus, putei merge la munte sau la mare.

 

Toti cei mici se stransera in jurul celui mai batran om in viata din complexul modular si niciunul nu il mai intrerupea pe masura ce logoreea acestuia se accentua.

 

-Da, pe atunci fiecare om se ocupa cu altceva, nu toata lumea dadea din pedale pentru a produce electricitate. Existau oameni care puneau filme, oameni care iti vindeau haine, oameni care faceau haine, oameni care faceau si reparau strazi, oameni care fabriceu diverse lucruri de care voi sigur nu ati auzit acum. Si fiecare om mergea la munca doar 8 sau 12 ore pe zi, nu ca acum, 18. Si nu toate zilele. Erau 5 zile de munca si doua de pauza. Se numeau luni, marti..

 

Si copii repetau in cor: -marti

 

Miercuri, joi

 

– Miercuri, joi

 

 

Fiecare nou cuvant pe care il auzeau, altminteri zilele saptamanii de altadata.

 

-Si ce facea lumea in rest, daca muncea atat de putin?

 

-In rest, se mergea in parc, se iesea la film, se mergea in vacanta. Daca aveai chef sa iesi din casa la miezul noptii, ieaseai.

 

-Si nu pateai nimic?

 

-Ce sa patesti? Voi credeti ca acum ai pati ceva? Doar ca acum nu poti

 

-Pai, fiarele…

-Nu exista nicio fiara, copii. Este pretextul pentru a ne tine in acelasi loc 23 de ore pe zi.

 

-Spre exemplu, puteai sa pleci si in alta tara. Iti cumparai un bilet si plecai cu un autocar sau un avion in oricare tara voiai. Sau te suiai in masina si placeai, cand voiai tu. Nu existau containerele, nu exista gardul, nu exista #Stingerea.

 

In #VremeaCandPuteai  totul era posibil, doar trebuia sa vrei.

 

-Pai si daca toata lumea pleca asa, cum voia unde voia, cine mai producea electricitatea?

 

-Eh, e poveste lunga, si nu ati intelege.

 

-Si cum era #Afara?

 

-Era un cer albatru, nori pe el. Existau patru anotimpuri, primavara inflorea totul verde si existau flori de felurite cunlori, inclusiv I ncopaci, vara era cald, toamna rodeau fructe si legume, iarna ningea, si era o zapada mare peste tot. Pana cand nu a mai inceput sa ninga, si s-au topit ghetarii.

Verile au inceput sa fie atat de calde incat nu puteai respira.

 

-Pai de ce, bunicule?, Fiara?

 

-Din cauza oamenilor, baiete. Nu a existat Fiara, cum ati invatat cu totii. De fapt, a existat, dar nu asa cum vi s-a spus. Fiara era Omul. Iar #VremeaCandPuteai a disparut tot din cauza Omului.

 

-Pai si cum , deodata, nu ati mai avut voie sa iesiti si sa faceti nimic? Nu v-ati suparat? Nu v-ati revoltat?

 

-Oh, nu! Totul a inceput cu un virus. Un virus care omora din oameni. Si au aparut niste reguli. Treptat, nu mai aveai voie sa mergi la restaurante, s-au inchis si cinema-urile, s-a interzis mai intai sa iesi din tara, apoi din judet, apoi din oras, apoi din casa. Batranii nu aveau voie decat o ora pe zi. Daca ii vedea cineva afara, anunta imediat politia. Un vecin, o ruda, poate chiar un nepot.

Daca cineva vedea de la geam un bunic cu un nepot pe strada, suna imediat la politie. Si bunicul isi lua o amenda de pana la 100 de ori pensia lui pe o luna. Ratia, ca sa intelegeti, ca sigur nu stiti ce inseamna pensie. Restul oamenilor puteau iesi, dar doar cu bilet de voie. Completat si parafat. Nu il aveai, imediat erai luat.

 

Si, usor, usor, am ajuns aici.

 

-Dar, bunicule, cum…

 

Nici nu apuca cel mic sa termine intrebarea, ca bazaitul electromagnetului de la usa se auzi, si in incapere au patruns doi insi in combinezoane albe, din cap pana in picioare.

 

-Culcat, toata lumea, nu misca nimeni! Se auzi o voce rastita din spatele mastii si a vizierei. Cei doi barbati il apucare de cate un brat pe batran si il tarara in afara ca pe un sac de cartofi.

 

In timp ce usa se inchidea, cel mic care a pornit toata discuta intreba, cu lacrimi in ochi:

 

-Dar, ce s-a intamplat, unde il duceti pe tataie?

 

-Este infectat, merge la carantina, nu o sa l mai vezi niciodata! Are covid2050! Aiureaza.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s