Se spune ca Ikar
A iubit Soarele prea mult
Prea aproape
Cum noi am fost prea putin
Prea departe
Pe un colt de carte
Pe-o sirena in noapte
In varf de pandemie
Cand mi-ai spus tu, mie
Ca ma vei astepta, daca nu intarzii
Prea mult, prea aproape
Cand puneam mai mult accent pe rima
Decat pe poezie si mesaj
Cand lumea s-a oprit in loc, ce crima!
Cand gandurile ne erau in siaj
Ore intregi stateam sub miraj
Mai stii cand te vedeam in fiecare floare
Si tu in fiecare apus de soare?
Mai stii cand vorbeam
Despre cand se va termina
Si noi vom fi , cumva, altundeva?
Mai stii cand spuneam ca nu ne vom mai visa?
Cincenele astea de haiku-uri rimate
Mi-aduc aminte de noptile toate
Pe care le pierdeam separat, dar impreuna
Sub un clar de luna
Pe care nu-l vedeam decat pe aceeasi margine de carte
Pe care n-am scris-o inca, âncă
Ca amintirea-i mult prea adâncă
La fel ca orgoliile similare
Unor firi de tarie prea mare
Care n-au acelasi loc sub soare
Pe care Ikar(us) l-a vazut in departare
Si pe masura ce se apropia
Se facea mult prea mare
Pentru aripile sale
Care tineau o greutate prea tare
Dar vom visa tot ce n-am trait
Pe un taram pe care nu l-am simtit
Unde ne vom vedea intotdeauna
Aproape de Soare, dar de noi departe
Pe un colt de aripa, pe-o margine de carte
