Zburator legendar cu aripi de ceara, din patru

Se spune ca Ikar

A iubit Soarele prea mult

Prea aproape

Cum noi am fost prea putin

Prea departe

 

Pe un colt de carte

Pe-o sirena in noapte

In varf de pandemie

Cand mi-ai spus tu, mie

Ca ma vei astepta, daca nu intarzii

 

 

Prea mult, prea aproape

 

 

Cand puneam mai mult accent pe rima

Decat pe poezie si mesaj

Cand lumea s-a oprit in loc, ce crima!

Cand gandurile ne erau in siaj

Ore intregi stateam sub miraj

 

Mai stii cand te vedeam in fiecare floare

Si tu in fiecare apus de soare?

Mai stii cand vorbeam

Despre cand se va termina

Si noi vom fi , cumva, altundeva?

 

 

Mai stii cand spuneam ca nu ne vom mai visa?

 

 

Cincenele astea de haiku-uri rimate

Mi-aduc aminte de noptile toate

Pe care le pierdeam separat, dar impreuna

Sub un clar de luna

Pe care nu-l vedeam decat pe aceeasi margine de carte

 

Pe care n-am scris-o inca, âncă

Ca amintirea-i mult prea adâncă

La fel ca orgoliile similare

Unor firi de tarie prea mare

Care n-au acelasi loc sub soare

 

Pe care Ikar(us) l-a vazut in departare

Si pe masura ce se apropia

Se facea mult prea mare

Pentru aripile sale

Care tineau o greutate prea tare

 

Dar vom visa tot ce n-am trait

Pe un taram pe care nu l-am simtit

Unde ne vom vedea intotdeauna

Aproape de Soare, dar de noi departe

Pe un colt de aripa, pe-o margine de carte