Cand doar in poze mai zambim, simtim, traim


Vorbeam deunazi cu o prietena mutata recent in Timisoara.

Imi zicea ca acolo tinerii chiar se distreaza, ca e chiar “destrabal”.

Si chiar am facut conexiunea cu faptul ca in ultima perioada n-am prea mai vazut tineri sa se distreze.

In club, weekendul trecut, doar eu si un amic pe la a doua tinerete efectiv dansam.

Mai erau cativa tineri care se balanganeau pe langa mese cu paharul sau telefonul in mana, iar marea majoritate stateau la mese pe telefoane.

Pana si cele doua animatoare, din vreo 3 ore si jumatate cat am stat, efectiv s-au zbantuit mai putin de o ora.

Bine, nici muzica nu era cine stie ce, dar era dansanta.

Si mi-am amintit de vara asta din Vama Veche, pe unde am trecut de vreo 2 ori intamplator.

Foarte rar gasesti un loc unde lumea sa se distreze pe bune si sa danseze.

In carciumile gen “club” nici macar nu se misca pe muzica, in alea gen disco abia se balangane cate unii.

In fata unei carciumi, pe plaja, la cel mai mare foc de tabara din vama, toti stateau in jurul lui ca niste zombie, drogati, doar unul, cand si cand facea cate o poza, de parca muzica de pe fundal nici nu ar exista.

Doar doua persoane mai in varsta au incercat, timid, sa incropeasca un pseudodans, dar, intrucat erau in nota discordanta cu umbrele statice, au renuntat.

Si in toate cazurile vorbesc de sambata, “zi de club”.

Imagine mai trista ca aia cu focul de tabara imens, superb, care lansa mii de scantei in aer si cu muzica pe fundal, in jurul caruia stateau niste zombie n-am mai vazut demult.

In urma cu ceva ani am fost la un mega concert de anii 90, cu trupe consacrate.

In fata scenei, la VIP, stateau niste tineri care aruncau cu servetele rupte in aer, si mai balanganeau din maini.

Pe ringul de dans, marea majoritate a celor care efectiv dansau aveau o medie de varsta cu mult peste 40 de ani.

Pe care doar eu si inca vreo 2 am mai scazut-o.

Restul se uitau ca la spectacol de teatru, desi evenimentul era gandit ca o petrecere dansanta.

Si am citit si la prietena Carmen Dumitrescu ca nici in carciumile din Bucuresti lucrurile nu stau diferit.

Ultima oara cand am fost la seara de club acolo, in urma cu multi ani, foarte putini erau cei care dansau.

Acum nici aia nu mai sunt.

Efectiv, astia nu mai depun efort nici macar ca sa mimeze fericirea.

Cat timp a iesit un instastory care sa o faca, de ce ar mai face-o si ei?

Fericirea e oricum pe telefoanele alea pe care se uita toti, in jurul scenei, focului de tabara de pe plaja, concertului de pe malul marii.

Pentru ca zombi sunt fericiti doar daca au vizualizari si like-uri la postarea cu poza.

Singurul loc unde mai zambim, chiar si fals.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s