Odiseea predarii unor documente pierdute


Sa incepem mai intai cu un dialog din finalul peliculei BD in actiune din 1970

Ce facem noi, ca cetateni cinstiti, cand gasim pe strada un portofel cu o suma de bani in el?

-Noi, cand gasim pe strada un portofel cu o suma de bani in el mergem undeva si ii impartim.

-Nu e bine! Altcineva. Dumneata, ala cu catelu’

-Daca ne ajuta Dumnezeu sa gasim un portofel cu bani, c-o suma de bani pe strada, mergem undeva si-i numaram ca sa vedem cat ne-a adus norocu’

-Nu e bine! Altcineva!
-Dumneata, ala slabutu’

-Daca noi gasim pe strada un portofel cu bani, ne uitam sa vedem daca e pe aproape cel care l-a pierdut ca sa nu ne vada cand il luam Daca nu e, il luam si fugim!

-Nu e bine!
-Permiteti?

-Poftim

-Noi, daca gasim pe strada un portofel, un portmoneu, un portvizit cu bani, anuntam imediat militia la telefon 222222

-Bun! Foarte bine, e, asta-i raspunsu’! Felicitari!

 

Raspunsul ar trebui sa ramana valabil si astazi, indiferent de bunul gasit, mai ales ca este si stipulat in lege, in NCPP, ar 243:

 

Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor

(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.

Odata lamurit acest aspect din punct de vedere legal, sa o luam si pe partea civica.

 

Prima data cand am predat ceva politiei a fost cand, copil fiind, am gasit o geanta in spatele blocului, si, la initiativa mea, am mers cu cei cu care ne jucam in spatele blocului sa il predam sectiei de politie.

Ofiterul de serviciu:

 

-Avea ceva in ea?

-Doar ce se vede.

-Aha, ca oricum ati luat voi daca mai era ceva.

-Nu domnule, cum sa luam?, spunem noi sincer

-Hai, bine! , si pune geanta undeva si ne da liber.

 

Mi s-a parut atunci o interactiune cam ciudata, dar, intamplata in urma cu zeci de ani, am crezut ca , anul trecut, cand am gasit o carte de identitate pe strada, lucrurile vor decurge in alta maniera, mai ales ca politia, nu-i asa, a evoluat atat institutional cat si din punct de vedere al oamenilor care imbraca uniforma de “Siguranta si Incredere”.

M-am chinuit circa o saptamana pana am reusit sa predau acel buletin la o sectie de politie.

In principiu, ii consider pe cei care gasesc acte pe strada care se apuca sa le pozeze si sa le puna pe facebook (“poate gasim proprietarul”) oameni cu retardare mintala. Mai ales in cazul cardurilor bancare. Adica, duci cardul la banca sau actele la adresa din ele or la politie. Or le predai primului echipaj de politie care iti iese in cale.

 

Simplu?

 

Teoretic, practic e ceva mai complicat.

 

In cazul meu, buletinul apartinea unui cetatean al republicii Moldova, probabil care locuia in Bucuresti fara forme legale, deci predatul la adresa din el era ceva mai complicat.

 

Reusesc, dupa 2-3 zile sa gasesc un politist mai in varsta, care statea la locul unui accident usor, fara insa a face nimic, doar isi lasase masina cu rampa luminoasa in functiune pentru a avertiza ceilalti participanti la trafic, iar el statea pe pe trotuar.

-Va salut!

[privire nedumerita, usor in scarba] – Buna ziua!

-Va deranjez si eu cu ceva, am gasit acest buletin in zona. As dori sa vi-l predau!

-Nu mi-l da!

-Pai si ce fac cu el?

-Nu stiu, te duci la sectie!

-La ce sectie?

-La orice sectie.

-Bun, dar eu nu sunt din zona si nu stiu unde sunt sectiile, nu puteti sa il duceti dumneavoastra?

-Nu il iau, de unde stiu eu ca nu l-ai furat?

 

Lasand deoparte persoana la care m-am adresat eu si cea la care s-a adresat el, ultima lui replica m-a lasat fara cuvinte. Imbracat ok eram, ingrijit eram, pana si ochelarii de soare achizitionati din zona WTC din NYC erau cam cat salariul pe o luna al agentului, dar  de unde sa stie el ca n-am furat un buletin pe care apoi sa vreau sa i-l dau lui ca sa il bag in cacat?

L-am salutat si lasat in plata Domnului (si a mea, ca dupa varsta urma sa se pensioneze in curand, pe banii mei).

 

In aceeasi zi, pe seara, incerc sa-l predau altui agent, mai tanar, acesta, la fel, refuza sa il ia si imi spune sa ma duc la sectie, dar nu la sectia de care apartinea el (complex studentesc Regie) ci la oricare alta.

 

Alt idiot, imi spun, si merg mai departe, mai ales ca asta a vorbit respectuos, desi a refuzat sa-si indeplineasca atributiile de serviciu, ca si primul militian.

 

In fine, reusesc sa-mi fac drum in cele din urma la o sectie unde ofiterul de serviciu il ia, fara insa sa-mi ceara buletin sau sa imi ia datele.

 

A durat o saptamana pana sa-l predau, iar primul agent s-a trezit si cu cercetare la control intern pentru “de unde stiu eu ca nu l-ai furat?”, dar si refuzul de a-l primi, asa cum ii revine din statutul politistilor.

Concluzia, dupa ce initial am primit din greseala raspunsul destinat sefului IGPR, apoi si cel destinat mie (acelasi mesaj, in alte formulari) a fost ca agentul a fost mustrat si ca se va acorda o mai mare atentie tuturor agentilor sa fie la curent cu codul deontologic si de conduita, dar si atributiile legale care le revin. Altminteri, un raspuns standard pentru astfel de reclamatii.

 

 

Un an mai tarziu, culmea, aceeasi zona, gasesc un talon auto.

Din Bucuresti de data asta, “hai ca nu o sta departe”. Ghinion, gagica statea pe alta parte a planetei Bucuresti unde nici cu gandul nu gandesti, deci exclus sa-l predau personal.

Imi incerc norocul pe retelele de socializare, dar fara sorti de izbanza, asa ca imi zic de data asta sa evit politistii sictiriti din teren si sa imi fac drum catre cea mai apropiata sectie.

 

Caut pe interneti care este aceasta si ma duc, ca un cetatean cinstit si cu spirit civic, la sectia douashunu.

La ghiseu, o femeie se certa cu o politista pe motiv ca sotul o bate si vrea sa-si ia copiii, si cum face cu ordinul de restrictie, agitand niste foi. O a doua politista imi ia talonul, din instinct, dar cand ii spun despre ce e vorba imi zice:  “la colegul de langa.”

 

Ma duc la “la colegul de langa.”, care ziceai ca e militianul ala primul cu “de unde stiu eu ca nu l-ai furat?”, dar cam dublu sictirit. Si asta imi ia, tot din instinct, talonul, fara sa raspunda la salut, ii spun despre ce e vorba, se uita pe el, si mi-l da inapoi.

-Nu mie, colegului!

[oh, not again, imi spun in minte, iar se repeta]

-Care coleg?

-Nu e aici, e sus, la secretariat, asteapta sa vina

Si astept sa vina, si nu mai vine, intre timp un jandarm tanar vine sa predea niste acte aceluiasi militian in varsta sictirit de viata.

-Am astea pentru dumneavoastra, si le intinde

In scarba, militianul sictirit abia le ia, uitandu-se si mai in scarba la ele

-Am si eu nevoie de semnatura dumneavoastra! , zice jandarmul

-Ce semnatura?

_pai scrieti pe ele, le-am primit, si semnati

 

Militianul le arunca inapoi in scarba jandarmului:

-Scrie tu, si semnez!

-Cum va numiti, va rog? , il intreaba jandarmul

-De ce? , raspunde militianul la fel de in scarba.

-Pai, trebuie sa scriu aici cui am predat.

Foarte reticent in a-si divulga identitatea supersecreta, acesta, in cele din urma, zice:

-Agent şef adjunct BOBEICĂ AURELIAN

 

Pentru ca , intre timp, s-au scurs minute bune, ma adresez Agentului şef adjunct de poliţie BOBEICĂ AURELIAN:

-Puteti sa il sunati, va rog, pe colegul, sau sa ii spuneti sa vina?

-Nu, ca e intr-o sedinta (parca mai devreme era la secretariat)

-Atunci pot sa va las dumneavoastra talonul si i-l dati dumneavoastra cand “iese din sedinta”?

-Nu, ca e o procedura, nu poti sa vii altadata?

-Nu stau in zona, si imi este dificil.

-Nu e treaba mea

-Ok, eu vi-l las aici, si pun talonul pe ghiseu

-Faci ce vrei, nu e treaba mea!

-Si vedeti ca eu v-am vorbit la persoana a doua plural, nu la singular.

-Uite, ca a venit!

Si apare “colegul care era in sedinta”, in ciuda diferentei de varsta dintre el si Bobeica, acelasi tip de militian arogant si sictirit.

Ii explic si astuia care e misiunea extraordinar de dificila la care am venit sa ii supun pe cei doi agenti ultra speciali, asta al doilea ii zice primului ca putea sa faca si el, primul zice ca nu, se ciondanesc un pic si , ca sa scape de el, asta tanar ii da 3 ron sa se duca sa ia nuj ce suc de la un automat.

Imi cere buletinul si, dupa ce pleaca bobeica, incepe:

-Ce e, domnu’ alexandrean, care e problema? (termenul corect e alexandrinean, dar mno)

-Pai i-am zis sa-mi vorbeasca respectuos si sa-mi ia talonul, asa cum ii revine in atributiunile de servicu, de ce trebuie sa vobeasca asa?

-E aproape de pensie, nu mai are chef, nu sta el sa vorbeasca cu toti copiii, tu esti un copil.

[trec peste faptul ca incepe si asta sa se traga de ariciul de la sandale cu mine]

-Am inteles, adica n-are el timp sa vorbeasca cu toti retardatii

-Da! [spune hotarat asta]

-Dar nu a zis ca esti retardat (se baga in discutie femeia de la ghiseul de langa

-Modul cum a spus-o e asa, ca si cum sunt nimeni pe lume, o persoana neimportanta pentru a discuta cu mine si a prelua talonul

-El nu poate sa il preia, numai eu

-Bun, dar colega mi-a zis sa vin la el

-Da, dar am crezut ca e el, nu am vazut cine e, ca e paravan

-O sa vezi si tu cum e cand o sa fii ca el, nu o sa mai ai chef de nimic, acum in prag de pensie.

-Si daca e in prag de pensie trebuie sa vorbeasca asa?

-Tu esti un copil, el are copilul mai mare decat tine.

[ma fut in gura lui, a copilului lui, si in a ta]

Intre timp, a completat asta un formular tipizat, pe care a trecut numele meu si orasul, tipul actului gasit, locul unde l-am gasit si nr de inmatriculare al masinii din talon, si m-a pus sa semnez.

 

O operatiune care ar fi durat fix 60 de secunde, daca domnul agent sef adjunct bobeica aurelian nu ar fi fost in pragul pensionarii si nu ar fi avut copilul mai mare decat cetateanul care , din spirit civic, si-a rupt 30 minute din viata sa faca un drum la sectie sa predea un document gasit.

 

Concluzia: Data viitoare,

-Ce facem noi, ca cetateni cinstiti, cand gasim pe strada un portofel cu o suma de bani in el, sau un document pierdut?

-Ne asiguram ca politistul caruia ii predam bunul gasit nu este in pragul pensionarii, nu are copilul mai mare decat noi, si nu este sictirit de viata

-Bun! Foarte bine, e, asta-i raspunsu’! Felicitari!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s