Justetea karmica


Cand eram in scoala generala, una dintre materiile mele preferate era biologia. Pentru ca imi placea extrem de mult natura si mediul inconjurator, precum si animalele.

Poate ca venea si ca un substitut pentru faptul ca nu am avut niciodata “tzara”, fiind un baiat eminamente de oras (avand ambii bunici din mediul urban).

Imi placea mult si de profesor, un anume Coman, care avea o carisma exceptionala, in special cand venea vorba de explicat fenomene naturale, evolutie, lant trofic si specii, precum si particularitati si ciudatenii din natura.

Eram unul dintre preferatii lui si nu facea un secret din asta, dandu-mi 10 chiar si cand, poate, cu ocazia respectiva, stiam de un 9.

Stiu ca eu am fost si singurul care s-a organizat cu strangerea de broaste pentru o ora de disectie care n-a mai avut loc niciodata (uitase sa-mi explice tipul de groaste care erau necesare, eu “culegand”, impreuna cu colegii acoliti numai broaste raioase, eliberate ulterior in gradina scolii), si de recoltarea de apa cu microorganisme, pe care le am studiat la microscop (euglena verde, daca tin bine minte).

Dar, in ultimul an de studiu, a venit si tematica cu realizarea celebrului insectar.

Pe atunci aveam o bicicleta Pegas, cu care alergam de colo-colo, pe campurile din oras, prin padure, or prin cimitir, pentru a aduna insecte.

Imi facusem o adevarata pasiune din acest lucru, si, chiar daca singurul insectar pe care mi l-am permis a fost unul “resapat” de la generatiile mai mari, insectele erau toate “culese” curatate si “imbalsamate” de mine.

Imi amintesc si acum cum aveam grija sa dureze cat mai putin procesul de inserare a ultimei capturi in insectar, ca sa patrunda cat mai putin aer in mediul plin de naftalina, pentru ca aceasta sa patrunda in caile aeriene ale insectei, conservand- o pentru mult timp.

Nu mai tin minte cat a durat procesul de alcatuire al insectarului, in mod sigur cateva saptamani, si a fost una din cele mai frumoase perioade ale copilariei mele.

In schimb, rezultatul muncii mele, desi insectarul era unul facut cu pasiune si sarguinta, a fost dezamagitor.

Profesorul mi-a dat nota 8.

Motivul: unul dintre fluturi isi distrusese o aripa, probabil ma purtasem neglijent cu el cand il prinsesem, chiar cu cateva zile in urma predarii insectarelor.

Oricat de mult am incercat sa ii explic ca este rezultatul muncii mele, profesorul Coman, pentru care port un respect si post mortem, era convins ca, precum alti colegi chiar facusera asta, ca si eu, la randu-mi, am readus un insectar de la vreun alt coleg  mai mare, vechi si cu insecte prinse cu multi ani in urma.

In schimb, o mironosita de colega, careia ii era scarba si de o bucuruza, venise cu un insectar stralucitor, intr o cutie noua, sticla slefuita, si insecte mari si frumoase: mama ei era biolog si rugase niste elevi de-ai ei sa se ocupe de insectarul odraslei, care l-a vazut, dupa cum ea insasi a recunoscut ulterior, pentru prima data atunci cand a trebuit sa il predea.

Nici macar nu se sinchisise sa vina cu el de acasa, desi statea peste drum de scoala, dintr-o dizgratie viscerala fata de insecte, asa ca i-l adusese mama ei, pe motiv sa nu se “sparga pe drum”.

Aceasta fata, care mai mult de 8 , maxim 9 nu avea in toti acesti ani la biologie, avea acum primul ei 10.

Si inca cu felicitari.

Profesorul mi-a dat-o exemplu: “uite cum arata insectarul tau, si uite cum arata al ei. Daca tie ti-am dat 8, ei trebuia sa ii dau 11.”

Stiu ca au urmat niste discutii foarte contradictorii ulterior, in care am tinut nu sa-mi dea alta nota (la cati de 10 aveam la el, media oricum imi iesea 9,50), ci sa-i explic ca insectarul era facut de mine, exclusiv, si ca fluturele acela nu era un fluture vechi de cativa ani, ci ca avea cateva zile.

Nu a vrut sa ma creada, iar individa respectiva tin minte ca mi-a ras in nas.

Un episod asemanator s-a intamplat si in liceu, dar nu mie, ci unei colege, care, desi extrem de buna la romana si cu adevarat citita, a luat, din emotii, 9 la oral la romana, pe cand copilul unei profesoare de romana, semianalfabet, care nu cred ca a citit vreodata o carte in viata lui, a luat 10.

Ulterior, toata aceste inechitati, existente ca si un apanaj al unei societati bazate pe nepotism, au pierit o data ajunsi la Bucuresti.

Pentru, ca sa vezi, s-au nimerit cumetrii la facultati (cat de cat) serioase, unde nu mai conta ce e mamica sau taticu’, si unde singurul ajutor erau mintea si abilitatile tale.

Nu voi continua cu deznodamantul, pentru ca respectivii nu mai exista, au pierit in negura ratarii.

Si au luat dupa ei si notele de 10 din scoala si din liceu, obtinute precum isi obtineau, pana mai ieri, politicienii corupti diplome de doctorat.

Iar vremurile astea incep sa apuna, pentru ca Romania se schimba.

Asa ca aveti incredere in voi, si munciti cu propriile puteri si propriile convingeri.

In cele din urma, dreptatea va razbi, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s