When the sun is setting in the Sky, everybody knows it’s biking time


Cand eram copil, imi doream, pe langa o bicicleta, sa am o masina mare, un apartament in buricul centrului dintr-o mare metropola, sa ma casatoresc cu prima individa de care ma indragostisem, si sa am foarte multi bani!

Observ, insa, cu stupoare, ca deziratele astea sunt piatra de temelie a dorintelor arzatoare ale multor adulti de azi. Mai putin bicicleta. Pe care o considera o copilarie si o prostie.

Undeva, pe drum, conceptul de fericire se pierde la multi!

Ceea ce imi doream eu cand eram copil mic si prost isi doresc multi adulti acum. Eu, acum, nu imi doresc decat o bicicleta!

Pentru ca iti da un adevarat sentiment de fericire si libertate cand mergi pe ea!

ciclism fericire libertate

Sentiment pe care l-am incercat din plin intr-un super traseu de 2 zile, care, daca n-ar fi fost presarat cu necunoscute si obstacole, n-ar fi iesit la fel de frumos. Exact cum s-a intamplat, spre exemplu, cu traseul din padurile transilvanene. Detalii aici.

Adica, cum ar fi fost sa ne tinem de un program punct la punct ca niste robotei? Elementul necunoscut  a fost sarea si piperul. Chiar si cele 2 ore si jumatate in care i-am asteptat pe cei din Bucuresti.

Sambata dimineata, in momentul in care am iesit din scara blocului si am incalecat pe bicicleta, o rafala puternica mi-a aruncat foarte mult praf in fata. Este momentul in care mi-am dat seama ca ziua va fi una cu totul atipica fata de o tura clasica.

In pluton cu Remus, Vali, Costel si Cristi am plecat catre Furculesti, localitate unde la un magazin ni s-au oferit mere gratis. Dar mai toti deja aveam la noi. Lucrul asta mi-a adus aminte cand prin Teleorman mi s-au oferit mai mereu fructe si pepeni la trasee, si a trebuit sa insist foarte mult pentru ca unii dintre vanzatori sa accepte banii.

biciclete in teleorman

Am plecat la Spatarei pentru a intampina grupul de la Bucuresti, loc unde am zabovit nu mai putin de doua ore si jumatate,intr-un vant puternic care m-a facut sa fac si o mica raceala,  de ne-au luat seama, chiar daca era camp, mai multi localnici si chiar si politia. Salvarea care a trecut de 2 ori ne-a claxonat si ea. Dar au fost doua ore de povesti si glume. Este momentul cand Vali a inceput sa spuna bancuri :)).

Iata si o mostra de cum era vantul:

Traseul catre Zimnicea a fost facut numai cu vant fata, dar peisajele frumoase si entuziasmul m-au facut sa trec peste el. In plus, am tras tare pentru a avea timp pentru a servi pranzul.

 

 

Cu aceasta ocazie am descoperit un loc cu o mancare foarte buna, in ciuda aparentelor, cu ajutorul Irinei, cu care  ne-am intalnit in cel mai sudic punct al Romaniei. Mi-au placut ceasurile din birtul de la piata, pe care l-am denumit, sugestiv “Ora pierduta”/The lost hour:

Piata zimnicea

Faptul ca am luat bac-ul in sesiunea de toamna (adica nu cel initial, ci al doilea), nu a facut pe nimeni sa isi pierda din entuziasm. Ajunsi tarziu la Svistov, nu ne-am mai putut tine nici de program si nu am mai gasit nici exchange deschis. Dar, gratie spiritului intreprinzator, am reusit sa schimbam, cei care nu aveam deja, leva de la niste bulgari inimosi=taximetristi🙂.

ciclisti din teleorman svistow

Pranzo-cina multora a fost savurata nu la restaurantul la care era in plan, ci direct in parc, pe banca, sau la terasa.


Plutonul s-a indreptat apoi, prin intuneric, catre Belene, desi multi nu stiam care din traseele propuse pe harta urma sa fie parcurs. Nici nu mai conta, cat timp am fost impreuna. Orice oboseala, bataie de soare si foame s-a transformat intr-o pedalare la unison, iar prin intuneric rasunau, de multe ori, propozitii care incepeau cu “Se duce odata Bula” “Era Bula la…”, care erau intrerupte doar de anuntul obstacolelor de pe drum.

 

Undeva in creierii noptii am ajuns in Belene, unde, un bulgar care stia romana  a venit sa ne preia pentru a ne duce la cazarea prestabilita la care ar fi trebuit sa ajungem dupa masa. Locatia: un hostel al bisericii catolice de acolo. Cand am ajuns, mi-am dat seama ca oamenii au concepte diferite in ceea ce priveste “hostel”.  Singurul fapt ca nu avea televizor si feon il facea sa nu aiba 3 sau chiar 4 stele: conditiile erau de un astfel de hotel.

biciclisti romani bulgaria

A doua zi dimineata, micul dejun care trebuia sa ne fie asigurat de o firma de catering, de care ar fi trebuit sa se ocupa prietenul nostru bulgar, s-a transformat, din cauza ca era duminica, intr-un mic dejun inedit la o alimentara de tipul celor care erau in romania anilor 80. Care avea niste preparate de patiserie foarte proaspete si bune. Care si-a golit toate vitrinele in mai putin de 30 de minute.

 

Ne-am luat ramas bun de la prietenul nostru bulgar care ne a insostit, pe jos, pana la alimentara, si care ne a ajutat cu traducerea si cu sfaturi “culinare”
micutul si bulgarul

Si am plecat pedaland prin frumoasele peisaje din Bulgarie, pe care nu le vazusem in noaptea precedenta. AM apucat sa vizitam o cetate antica romana, Nove/Novae din zona Svistow, si apoi am asteptat inca 3 ore ca sa plece BAC-ul de ora 13, care a plecat la ora 15, ca sa incarce toate tirurile.

Este momentul cand am stat la bronzat pe o barca de salvare, de parca nu aveam deja buzele si fata arsa.

Pranzul de dupa masa a fost servit de toata brigada la “Ora pierduta” din Zimnicea,
lost hour zimnicea, imediat dupa o inmormantare:

Fapt care ne-a asigurat un desert traditional romanesc.

A urmat lungul traseu Zimnicea-Alexandria, probabil cel mai frumos din tot cel parcurs in ultimele 2 zile.

Atat ca s-a desfasurat prin #RepublicaFantasticaTeleorman, cat si ca vremea a fost foarte buna, iar efectiv in fiecare sat ieseau copiii, batranii, romanii si tiganii sa ne salute, fiecare dupa stilul propriu. TIganii incercau sa ne salute in spaniola, ROmanii ne faceau cu mana, tigancile ne spuneau ca ne prinde noaptea, fetitele de pe grupul de CIclisti din Teleorman ne trageau in filmari,samd

A avut loc si un moment mai putin fericit, pentru altii, de tip instant karma, unde un cioban care pastea oile pe camp intre Smardioasa si Brinceni a ramas fara cainele de care nu a avut grija si care a sarit sa ne atace, prieteneste🙂

Intr-un final, ajunsi la Alexandria, am condus plutonul catre parcarea unui centru comercial, unde bicicletele au fost incarcate pe o remorca speciala pentru asa ceva, iar baietii au plecat catre Bucuresti, contrar planului initial, inclusiv in 2 masini puse la dispozitie de catre unul dintre ciclistii din Alexandria, cu un nume predestinat, si anume Moise!

When the sun is setting in the Sky, everybody knows it’s biking time:

sun setting in the sky biking time

Cand eram mic, imi doream bani multi, masina mare si scumpa si case in centru.

Acum, nu imi doresc decat o bibicleta si iesiri de genul acesta!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s