Copilaria din neviata


Cand oare am devenit atat de artificiali si inchisi in bulele noastre izolate adiabat de restul societatii?

In fapt, tind uneori sa cred ca societatea este compusa de foarte multe bule adiabate, fara legatura naturala intre ele.

Deunazi vremea a fost propice pentru sanius. Zapada inghetata si tasata perfect, asemenea unei piste de bob, pe dealul de la iesirea din oras. Chiar daca gradele din termomentru erau cu ceva sub zero, au existat oameni care au venit la sanius, inclusiv cu copiii.

Cu folia de celofan sau cu sania, derdelusul era primitor. Am vazut inclusiv un personaj in etate care s-a dat de cateva ori cu schiurile, pista pretandu-se inclusiv la asa ceva.

Si, parca, totusi, nu erau asa multe persoane ca pe vremuri. Mai mult, daca faceam o medie de varsta, iesea garantat peste 20 si ceva de ani…ceea ce chiar m-a intristat pe de o parte, mai ales in conditiile in care vedeam fetita unui tatic, de nici 6 ani, cum se bucura nespus cand se dadea cu sania or punga.

Si m-am gandit cat de multi copii sunt privati de adevaratele bucurii ale copilariei.

Inchistati si izolati in fata unor tablete, telefoane inteligente sau laptopuri (calculatoarele nu mai sunt de mult timp la moda), pe site-uri si jocuri de socializare virtuala (chiar si cu sensul de neadevarata, ireala), multi dintre ei uita sa mai fie! Orice. Sa mai existe, cu adevarat!

Viata lor se rezuma la afisajul unui display a unor date de tip binar. O viata in 1 si 0.

Apoi, in mod inconstient, am observat ca masinile cu care venisera putinii parinti cu copii erau cel mult dacii, vechi. Asta in cazul in care nu venisera pe jos, asa cum o facusem si eu. Carevasazica, oameni simpli, care stiu sa aprecieze bucuriile simple ale vietii.

O data cu evolutia tehnologiei si accesul la sume mai mari de bani, parintii au uitat de unde au plecat. Isi duc cu masina chiar si pe distante jenante copiii la scoala, apoi ii iau inapoi acasa.

Ii duc la locatii penibile de tipul acelei piscine exotice de lux deschisa recent in Bucuresti (Termale, sau ceva de genul), care imita tot felul de plaje indepartate, intr-un ambient artificial. Uitam sa mai apreciem natura din jurul nostru, defrisam padurile si otravim raurile, insa le prezentam copiilor natura la piscine excentrice.

Iar natura naturala va deveni o utopie, si nu o asociere pleonastica de termeni.

Aceiasi copii care vor ajunge sa-si petreaca mare parte din existenta, ca nu o pot numi viata, prin carciumi. Care au pe buze prima intrebare “care e parola de la wi-fi?” cand intra in asemenea birt cu titulatura de club, pub, sau mai stiu eu ce termeni.

Uneori, este necesar sa mai deschidem si ochii. Sa privim in jur, sa ii ridicam de la stupiditatea de telefon cu Wassup, Facebook, Facebook messenger, Tinder, Labar si alte asemenea, si sa vedem ca viata ofera mult mai mult decat filmulete amuzante pe net, seriale cu vietile inexistente ale altora, ori poze amuzante sau cu peisaje.

Caci vom ajunge in punctul in care peisajele frumoase vor ramane doar in fotografiile de wallpaper.

Si ca noi nici n-am apucat sa mai traim!

Ca parinti, macar o data la doua saptamani, intr-un weekend, luati-le telefoanele si laptopurile copiilor, si lasati-i la joaca, la sanius, la fotbal, la orice!

Le veti face un mare bine, ii veti invata sa…traiasca!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s