Calitate, nu cantitate

Calitate, nu cantitate

Imi reprosea cineva deunazi ca sunt foarte transant in ceea ce priveste relatiile interumane, si ca sunt prea selectiv in ceea ce priveste amicitiile. Bine, respectivul utilizase termenul de “prieteni”, in mod cert nepercepandu-l cu acelasi sens cu care o fac eu.

I-am explicat, spre exemplu, cum efectiv nu mai vorbesc cu o persoana (am scris despre ea aici) din prisma singurului fapt ca este o curva. Nu m-am certat niciodata cu ea, intotdeauna ne-am impacat bine, nu mi-a facut nimic personal, insa nu pot, efectiv, sa intretin o discutie or sa agreez o simpla prezenta cu cineva pe care detest chiar si conceptual.

Atunci nea caisa mi-a spus ca, vezi dom’ne, el se intretine cu oricine, din orice categorie socio-profesionala, si ca, dintre noi doi, el are cu mult mai multe relatii. Si, in eventualitatea in care decide sa isi faca o afacere, ar avea mai mult succes decat as avea eu.

Carevasăzică, la un moment dat, ar putea depinde de niste oameni pe care cel putin nu ii agreaza, or, mai grav, pe care ii detesta. Execrabil, in acceptiunea mea. Cum nu sunt un om al compromisului, in mod cert ma bucur ca nu pot fi ca el.

Eu merg pe principiul “Calitate, nu Cantitate”. Ma indepartez de oamenii care nu imi inspira incredere, inteligenta, discernamant or corectitudine. Nu ma intereseaza persoana lor, iar daca acestia contravin unor principii la care tin existential ajung sa ii detest si sa ii evit, neprecupetind niciun efort in a ma indeparta de ei.

Intotdeauna am considerat ca o persoana de calitate imi poate oferi cat 100 de gregari, asta in cazul in care se compara, insa, de cele mai multe ori, nici macar nu se intampla acest lucru. Pentru ca daca inmultesti zero cu un numar, tot zero va da.

Asa ca, de ce as fi bucuros sa am foarte multe relatii, daca e vorba de persoane de calitate net inferioara?

Decat la umbra multor uscaturi, mai bine la cea a catorva stejari falnici .

 

Dixit!