Intr-o lume in care nimic nu e peren, ba, din contra, unde publicatii si chiar televiziuni apar si dispar dupa cum au aparut, unde instabilitatea psihica accentuata se propaga ca o boala mintala infectioasa, unde bloguri mai mult sau mai putin serioase se sterg dupa cum bate vantul, Idei si Subterfugii a intrat in cel de-al optulea an de “frustrari si consternari”, de “uncensored flow of sincere thoughts”, de “Ideile nu au valoare cat timp nu gasesti un subterfugiu sa le aplici”.
Am schimbat motto-ul de cateva ori, dar nu si principiul: adevarul. Chiar daca, de cele mai multe ori, acesta deranjeaza, fie si numai datorita conceptului, ca sa nu mai vorbim de faptul ca de multe ori si forma bruta a acestuia este intepatoare.
In pofida decadentei blogurilor in ultimii ani, fapt datorat expansiunii social media si a dezvoltarii aplicatiilor mobile, Idei si Subterfugii a strans peste 100.000 de vizite in ultimele 365 de zile, are peste 300 de abonati pe email, pe platforma wordpress, dar si pe feedburner, asta in conditiile in care NU are pagina de Facebook.
Vă doresc s-aveţi mii de idei şi să găsiţi rapid subterfugiile!