Acasa la Marin Preda[FOTO/VIDEO]

Cred ca nu mai este un secret pentru nimeni care m-a citit cel putin de doua ori ca Marin Preda este scriitorul meu roman preferat.

“Un univers nu inseamna universul”, spunea el in Jurnal Intim, insa “Universul tau este singurul care inseamna”, spun eu acum.

Ei bine, in universul meu, Silistea Gumesti, localitatea natala a marelui scriitor, nu exista decat prin prisma referirilor la ea in scrierile sale. Probabil ca n-as fi ajuns niciodata acolo daca nu as fi avut bicicleta, fiind undeva in nordul judetului Teleorman, departe de drumurile principale. Un loc unde cu adevarat timpul are rabdare, ca multe alte satuce din RepublicaFantasticaTeleorman.

Cu ocazia a 93 de ani de la nasterea sa, pentru ca mai toata lumea l-a uitat, am decis sa organizez un traseu memorial cicloturistic Marin Preda, cu plecare de la Alexandria, capitala judetului Teleorman.

Pe masura ce kilometrii curg de aici, aerul se schimba, iar, o data intrat in lumea satului, si oamenii, si riturile, si insusi timpul. Dupa ce iesi de la drumul european E 70 ajungi in Rosiorii de vede, cel mai vechi oras din Tr. De aici trebuie sa te indrepti catre COsoteni, si nu “Caracăl”, cum sta scris pe indicatorul de circulatie din centrul fostei resedinte de judet.

Drumul a fost lung si anevoios, nu atat din cauza caldurii toropitoare de august fierbinte, cat de la vantul care batea cu putere numai din “prova”.

Intre Silistea Gumesti si cel mai apropiat sat sunt aproape 10 km. Drumul este reabilitat (chiar foarte bun), insa pustiu. Nu ne-am intalnit cu nicio masina pe intreaga lungime a acestuia. De altfel, ne-am intalnit cam cu 3 masini in decurs de 3 ore pe drumul RdV-Silistea.

Peisajele autentice de campie, cu paduri, plantatii de grau, porumb, or floarea soarelui, iti incantau privirea.

Mai toate pietrele kilometrice erau scorojite de zecile de ani ce au trecut peste ele.

Am remarcat intrarea in sat ca avand semnul de “Bine ati venit” distrus, ca, mai altfel, toate semnele de la fiecare intrare (am sesizat ca si in 2012, in street view, sunt la fel).

Toti ochii din satucul linistit au fost, pe parcursul intregii vizite, atintiti asupra noastra. Cativa si-au facut curaj sa ne salute si sa ne intrebe de sanatate.Foarte dornici sa ne indrume.

Spre deosebire de alte sate din Tr, acesta chiar avea o groaza de copii care se jucau, fie cu bicicleta, rolele, or cu mingea sau paletele de badminton.

Exista doar doua semne care indica Centrul memorial Marin Preda, , precum si casa sa “memoriala”, ambele scorojite si ruginite de timp. Singurul lucru care aminteste ca in acea casa abandonata s-a nascut si a trait o bucata din viata marele scriitor este placuta de marmura montata in 1997.

Pe o bucata de lemn asezata la baza casei sta scrijelit, probabil cu un briceag: “Calarasu Floarea, + 19.03.2014, 95 de ani, rugati-va pentru ea.” Ea a fost cumnata lui Marin.

Pe poarta curtii sta un lacat, insa casa, desi e parasita, nu este degradata si nici in curte nu sunt crescute buruieni peste masura. Mai mult, aceasta este ramasa inca conectata la stalpul de telefonie/electricitate. Te astepti ca dintr-o clipa in alta, din spatele perdelelor, sa te priveasca scrutator Marin Preda. De altfel, am si intrebat pe cineva:

-Unde e casa lui Nea Marin Preda?

ca si cum mergeam in vizita la un vechi prieten.

Mai la vale de casa care nu iese cu nimic in evidenta fata de restul caselor de pe strada asfaltata se afla Centrul Memorial Marin Preda, bine intretinut, cu o curte ca un parculet in milocul careia troneaza bustul celui mai iubit dintre teleormaneni.

Ambele porti de acces in curte sunt descuiate, dar aflam asta de abia dupa ce un batran nitel cam surd, care statea la umbra pe marginea ulitei, ne spune ca putem intra, ca e descuiat.

-Ce se intampla aici? il intreb

-Ai?

Repet intrebarea, insa se pare ca distanta de 2 metri e prea mare pentru ca acesta sa auda, si il intreaba pe colegul meu, care era mai aproape:

– Ce zice?

– Va intreaba ce se intampla in acest centru!

– A, apai numa’ de la oras vin, la ocazii!, face referire batranul la faptul ca doar la anumite evenimente comemorative, persoane desemnate de autoritatile locale centrale vin aici, localnicii fiind mai putin preocupati de cel care le-a lasat satului, precum si literaturii, o mostenire atat de valoroasa.

Cand dam sa plecam, mosulica insista sa vizitam si balciul, ca ati nimerit chiar “de balci”.

Ramane putin mirat cand ii replichez(cuvant inventat de mine) ca “nu suntem pasionati”.

Aruncam o ultima privire la peisajul de la iesirea din sat si ne indreptam catre aerodromul parasit dinspre Balaci, un loc cu o profunda incarcatura electrica. Un megalit troneaza in mijlocul campului, probabil un fost poligon, or ramasitele turnului de control. Ne suim pe el, pe rand, insa vantul extrem de puternic aproape ca ne arunca, zburandu-i colegului inclusiv casca de protectie de pe cap si zvarlind-o la cei aproape 10 metri in jos. Desi parasit in urma cu aproape 60 de ani, pistele sunt functionale si astazi, foarte putine buruieni crescand doar la imbinarile betoanelor. Aici au zburat MIG-uri de ultima generatie la momentul respectiv, fiind construit de rusi si lipoveni ca loc strategic in contextul razboiului (mai mult sau mai putin) rece cu Iugoslavia, intre 1945-1947.

Dupa ce acesta a fost parasit in totalitate in 1960, “lumina a stins-o” comandantul, care, ramas ultimul, a dat steagul jos, l-a bagat in ranita, s-a suit in avion, si a decolat in strainatate, fara sa se mai intoarca niciodata.

De asemenea, locul iti da fiori pe sira spinarii.

Fotogaleria va exemplifica tot ce am relatat, aratand, deopotriva, spiritul de vechi, cat si peisajele autentice din Teleorman.

Am mai trecut o data prin sat, la plecare, si, printre toti cei care se uitau, fie pe dupa garduri, fie din strada , dupa noi, si ne faceau cu mana, parca l-am zarit si pe nea Marin Preda, care parca spunea: Ar mai fi putut avea putina rabdare…timpul!

Advertisement