Am mers pe traseul cicloturistic din Transilvania


Am sesizat, fara sa vreau, ca mai toate materialele care fac referire la traseul de biciclete care leaga judetele Brasov de Mures, cica totalizand 229 Km, sunt un copy paste luat de la asociatia care s-a ocupat de realizarea respectivelor trasee.

 

Nici nu avea cum sa fie altfel, cand mai toti “jurnalistii” si hipsterii o ard pe laba in fata monitoarelor, si nu prea stiu cum e cu iesitul afara, daramite si cu pedalatul.

 

Dar destul cu tonalitatea beligeranta, ca se poate interpreta scopul materialului. Acesta este de a reproduce, cat mai obiectiv, experienta mea pe acest traseu.

In primul rand, ideea realizarii acestor trasee mi se pare foarte buna,precum si mare parte din traseu. Cel care exista. Pentru ca traseele sunt, pe anumite portiuni, departe de a fi gata, or, chiar departe de a exista(desi pe harta, si pe hartie, precum si in conturile in care s-au virat fondurile europene, in mod cert exista). Am sa fac referire la acest aspect imediat.

 

Am fost la Viscri. celebrul sat cunoscut in toata tara de cand a venit printul Charles acolo si dupa ce i s-a facut o apologie in presa, in special de catre Alex Dima de la “Romania, Te Iubesc”.

In perceptia mea, care nu este singulara, satul nu are absolut nimic special, fiind un sat ca oricare alt sat din zona. In fapt, este un fel de Vama Veche de Ardeal, fiind un mecca pentru hipsterasi si nu numai datorita promovarii excesive.In niciun material de presa nu am vazut insa tigani. Satul este plin de ei, ca mai toate satele din zona. Ma rog, e plin de ei in tot Ardealul. Nu am avut interactiuni negative cu ei, am inteles ca ar fi pasnici, insa, daca sunt pasnici, de ce nu apar in prezentari? De altfel, am gasit sate din zona ca fiind mai atragatoare decat Viscri, din punctul meu de vedere.

 

De aici am inchiriat bicicleta de la unul din baietii care a creat asociatia care a realizat pistele pentru biciclete. Am nimerit o bicicleta super ok, o Merida Big Seven fara de care cu siguranta ca m-as fi facut praf pe traseu. Daca era o bicicleta de calitate inferioara, in mod cert se dezintegra, punandu-mi mari probleme si integratatii mele. Nu pentru ca traseul ar fi foarte dificil (desi are anumite zone destul de tricky si destul de complicate pentru un amator), ci pentru ca am mers cu viteza.

Pana la intrarea pe pista nu am vazut vreun semn, ci am intrebat o batrana din zona. Dupa ce am trecut prin curtile unor oameni si urcat un inceput de drum forestier, am intrat pe pista reprezentata de o poteca lata de un pic peste jumatate de metru, pietruita. Aveam sa observ pe parcurs ca acest aspect face foarte utilizabile respectivele piste, si extrem de convenabile.

Am mai sesizat ca la materialele promotionale cu acest demers apar fotografii fie din alte zone, fie luate de pe internet. Atasat materialului voi posta exclusiv fotografii/materiele video de pe aceste trasee.

Am pornit asadar din Viscri, cum spuneam, mergand tot inainte:

si din ce in ce mai sus in altitudine.

Peisajele au fost pe tot parcursul dumului absolut incantatoare, trecand nu numai pe dealuri, pajisti si coline, dar , mai ales, prin paduri extrem de stufoase, prin multe locuri chiar prin inima padurii, de 2 ori intalnindu-ne cu caprioare care alergau fix prin fata bicicletelor. O priveliste incantatoare!

 

 

La un moment dat, chiar am dat de o cireada de vaci care pastea fix pe traseul cicloturistic:

 

Trebuie sa mai specific, de asemenea, ca in prima zi de traseu, in care am facut si cei mai multi km, nu ne am intalnit cu tipenie de om(cu exceptia momentelor cand am intrat in anumite sate), ci am interactionat doar cu animale.

 

In afara de vacutele de pe coline care se postasera fix pe traseu, cu care a trebuit sa discut pana s-au dat la o parte, am mai avut de ocolit niste cai care stateau, alaturi de un manz micut, la umbra unor copaci , de asemenea fix pe traseu. Pe acestia am preferat sa ii ocolim

, intrucat nici nu aveam alta solutie.

Prima localitate in care ne-am abatut de la traseul cicloturistic a fost Masendorf.

Aici am ajuns pe un drum forestier, si am discutat cu fostul preot care a avut sub-parohia de la Masendorf pana la revolutie care in momentul de fata detine un magazin alimentar in sat.

De aici am plecat pe alt drum forestier in sus, in incercarea de a reveni pe traseul de biciclete. O data intrati in padure drumul a devenit extrem de anevoios, aproape impracticabil, intrucat nu era destinat bicicletelor, ci doar la pas se putea face. Trecand printre copaci cazuti si extrem de multe frunze moarte, de ziceai ca e toamna, desi eram in mijlocul lui iunie, am nimerit din nou la traseu, convenind sa mergem catre Crit.

 

 

Ideea era ca trebuia sa mergem catre Crit,asa scria pe indicator, insa drumul urma sa se bifurce, iar colegul de la Merida, expert in trasee cicloturistice nou deschise cu care am fost nu a mai specificat ca vrea sa o luam pe bifurcatie, asa ca eu m am trezit in Crit cu colegul care nu mai venea. A trebuit sa imi cuplez telefonul la retea si, desi satul era cam uitat de lume, cum sunt mai toate satele din transilvania, am reusit sa gasesc un loc unde sa pot servi pranzul, si anume la unguroaica Rozalia care are si o pensiune care ii poarta numele. De altfel, acolo se cazeaza o saptamana pe an si profesori cu elevi/studenti veniti din UK, la corturi, in grupuri foarte mari, veniti sa studieze fauna si flora din zona.

 

Dupa ce am servit pranzul si am mai stat si la povesti, am pornit pe acelasi drum lung forestier pe care am venit pana aici, ca sa revenim la pistele forestire de biciclete.

 

Aici drumul iar a fost foarte bun, pana cand marcajele, pana atunci prezente foarte bine si vizibil, au disparut. Am iesit de pe pista pe un drum forestier care, la un moment dat, s-a bifurcat.

Colegul avea GPS pe telefon, insa nu ii indica directia, ci doar pozitia, fara a-i arata vreun drum, pentru ca, evident, eram in mijlocul pustietatii. Am ales o bifurcatie judecand dupa directie/umbra/nord, urmand ca apoi, surpriza, sa ajungem la o alta bifurcatie:

 

 

Ne-am trezit, asadar, cu doar doua ore pana la apus, si cu cea mai apropiata localitate la 15 km, desi nu stiam directia catre aceasta, in mijlocul padurii.

Am ales, din nou, judecand dupa punctele cardinale una din directii, care a dat intr-un drum forestier, care, la un moment dat, avea o borna kilometrica care arata 5 KM catre “gura de apa”, urmand, dupa ce am inaintat, sa arate 6 Km catre “gura de apa”. Asa ca am baut o gura de apa ca sa imi dau seama cat de cretini sunt unii oameni, sau ce zona crepusculara e in Mures. Da, eram de ceva vreme in judetul Mures, iesit din judetul Brasov.

 

La marginea drumului cresteau fragi, asa ca ne-am servit din ei, fiind foarte gustosi, de altfel.

A urmat o noua bifurcare, alegand iar dupa un reper mental. Aici am intrat intr-o padure foarte deasa, si, ca prin minune, am sesizat eu pe un copac insemn de traseu, realizand ca ca ne-am intersectat cu bista de biciclete din nou. Am urmat iarasi pista, care, insa, nu mai era completa decat pe anumite portiuni, avand tronsoane unde se vedea ca s-a pus nisipul sau pietrisul (pe unele tronsoane avea nisip, pe altele pietris, pe altele nimic) cu maxim o saptamana in urma, nicidecum cand a fost anuntata inaugurarea, in februarie🙂

Incepuse sa se lase apusul cand, in padurea deasa, am fost “atacati” de un cal liber:

Am inteles ca exista cai liberi prin padurile Transilvaniei precum in padurea Letea. Cert este ca eram in mijlocul pustietatii, departe de orice localitate.

Am scapat de el precum se observa in clipul video de mai sus.

Apusul deja se lasa vertiginos, iar noi eram la mama dracului, in mijlocul unei paduri care nu se mai termina, nestiind incotro vom ajunge.

 

La un moment dat, din senin, padurea a luat sfasit si am iesit la urmatorul marcaj:

 

Am decis sa riscam Sighisoara. Dupa circa 2 km de drum pe acel camp cu un peisaj absolut fantastic, mai ales ca era apusul, din traseul cicloturistic nu au mai ramas decat marcajele. Si atat! fara poteca, fara pietris, fara nisip. Doar marcajul pe care abia il vedeam pentru ca deja soarele apusele si eram la crepuscul, insa in mijlocul padurii. Copaci cazuti, crengi si baltoace ne stateau in cale. De multe ori eram nevoiti sa o luam la pas pe langa biciclete. Dupa 10 ore de pedalat incontinuu (exceptie cele doua popasuri: masa de pranz si scurta discutie cu fortul preot din Masendorf) ne simteam deja epuizati si doream doar un pat.

Deja eram rataciti total cand am iesit din padure, si, culmea, nu se intrezarea absolut nimic.

La un moment dat, o casa in mijlocul pustietatii parea parasita, si nimeni nu a iesit din ea cand am strigat in mod repetat.

Am luat-o la plezneala pe unul din drumuri (ca, inca o rascruce- culmea, cu acelasi marcaj in ambele directii, care erau perpendiculare) si am constatat ca am ajuns intr-un sat fantoma numit Vulcan, unde, desi nu am gasit cazare (avea 10 case) am reusit sa luam apa de la singura pompa de pe singura ulita.

Citesc acum pe wikipedia ca satul are o populatie putin peste 100 de locuitori, dar as baga mana in foc ca nu are nici jumatate.

 

In acest moment deja era intuneric total. Un tanar vulcanez ne spune ca fie ne intoarcem pe unde am venit si o luam pe cealalta bifurcatie, de unde mai avem 16 km pana in Sighisoara, dar prin padure, fie o luam inainte si iesim la un drum, dar ca vom face 28 km pana in Sighisoara, fiind singurul loc unde vom putea gasi cazare.

 

Nu am avut de ales si am mers inainte, nu puteam merge prin padure in miez de noapte.

 

Am ajuns, dupa un drum facut orbecait, intr-un sat numit Apold, despre care chiar niste tineri de etnie rroma au spus ca e “mort”, loc de unde am pornit pe sosea spre Sighisoara, desi era deja 11 noapte si bezna ca si prin padure. Noroc cu 2 lanterne de ciclism pe care colegul a avut inspiratia sa le ia, desi habar nu aveam ca vom parcurge atati km intr o singura zi.

 

Ne-am montat lanternele si am parcurs drumul, desi eu, personal, in afara de praful(foarte mult) pe care il vedeam in lumina lanternei, nu prea mai constientizam multe lucruri. Probabil ca au fost cei mai lungi 15 km facuti cu bicicleta, desi au trecut instant, pentru ca, datorita oboselii, deja eram intr un illo tempore.

 

Mai jos este doar o estimare a traseului facut. ~200 de km facuti in~ 13 ore, dintre care ~185 numai prin padure si dealuri, or drum forestier.

traseu viscri bicicleta sighisoara

A doua zi am reusit sa luam un autocar care efectua ruta Tg Mures-Bucuresti, bagandu-ne bicicletele la cala, dupa ce i-am platit dublu soferului.

Fesele si coapsele noastre nu prea mai erau foarte bucuroase sa stea pe sa, de altfel, sa stea oriunde.

Autocarul ne-a lasat in Bunesti, unde am intrebat o femeie de traseul catre Viscri. Femeia s-a dovedit a fi chiar mama baiatului care ne-a inchiriat bicicletele.

 

De aici am mers, insa, pe un drum forestier si apoi drum  asfaltat (dar cu foarte multe gropi, specicife judetului Mures) pana la Viscri, pentru ca era varianta cea mai  scurta. Pe acest drum insa ne-am intanit cu zeci de ciclisti, majoritatea, daca nu toti, genul de oameni care merg la Vama Veche, pardon, Viscri, pentru ca e cool! Ei nu mergeau pe traseele amenajate, ci la sosea, ca asa li se parea lor mai simplu! Ca e la moda sa mergi pe bicicleta acum, care sa nu fie Pegas hipsteresc.

 

Am vizitat apoi alte cateva sate din zona, insa cu masina. L-am cunoscut pe patronul “Pivnita Bunicii” din Sachiz, de unde am si cumparat produse direct de la fabrica, si am vizitat si cateva case cumparate de printul Charles, in Archita.

Nu mare mi a fost mirarea sa aflu ca nu este chiar asa apreciat Charles in randul localnicilor, si nici Viscri nu e vazut ca ceva deosebit. Pe de alta parte, desi personal nu am vazut, toti oamenii cu care am interactionat s-au plans de defrisarile enorme din zona.

Una peste alta, desi am dus totul la extrem, in putinul timp in care am facut atat de multi km pedaland, cu exceptia zonelor in care traseul nu exista decat pe marcaje si “pe foaie”, recomand. Nu atat pentru satele sasesti sau oameni(care te saluta, inclusiv copiii-desi asta se intampla si in Teleorman), cat pentru peisajele deosebit de frumoase, or fauna care inca mai rezista.

3 responses to “Am mers pe traseul cicloturistic din Transilvania

  1. Pingback: When the sun is setting in the Sky, everybody knows it’s biking time | Idei si Subterfugii·

  2. salut. traseul “desenat” in Google Maps cuprinde si abaterea/ratacirea ? daca da, care ar fi dupa tine un traseu optim de parcurs ?

    • da! Cel marcat, daca au refacut marcajele. AM inteles ca sunt degradate si pistele din cauza defrisarilor. Insa merita incercat, e o zona superba!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s