Titlu la misto


Si chiar daca ma uit pe geam, la pomii infloriti din mai, tot privirea ta o vad, acea din poza de tip “selfie” la care ma uit acum.

Asta pentru ca am o privire periferica foarte buna. Si cum priveai in telefon/camera foto in timp ce iti faceai singura poza. Oare te gandeai in momentul ala ca ma voi uita la aceasta poza dupa ce vei fi murit de mana mea?

Oare te-ai gandit vreodata ca vei muri de mana mea? Dar, just, asa cum suna o scriere de-a mea, pe care ai lecturat-o exclusiv tu, nu asa ar trebui sa decurga lucrurile?

Doare, doare mai mult decat iti poti imagina. Mi-as dori sa nu te fi omorat, desi in fiecare seara cand puneam capul pe perna imi imagineam cam o mie de feluri in care as face-o. Insa niciodata nu mi-am imaginat ca ar fi cam de o mie ori mai dureros sa o fac si sa traiesc dupa.

Insa era o sincopa logica: intre a sti ca traiesti fericita dupa ce ai omorat, chiar si spiritual un om, si intre faptul de a trai efectiv.

Iar eu am decis, dupa indelungi dezbateri mentale cu propria mea persoana , ca trebuie sa mori🙂

Asa ca am furat dubita fostului meu profesor de istorie din liceu. Stiam ca e inca functionala, inca inmatriculata, cu actele la zi, si nu era deloc greu sa scot, la vechimea ei, cele doua fire de contact de sub volan.

Si stiam atat de bine rutina ta de cacat, pe care o respecti temeinic, ca un robot infect, in fiecare zi, de ani de zile, ca o curva ce esti.

Cat de usor mi-a fost sa parchez janghina de masina in fata locului unde iti cari “fundik-ul” ala zi de zi de zi. Cu zi!

Si si mai usor mi-a fost sa-ti pun carpa aia cu cloroform pe fata cand ai iesit, ca de obicei, la 22 si 10 minute, insa ceea ce nu ai aflat niciodata e ca acea carpa era confectionata din tricoul pe care l-am purtat in prima seara🙂

Da, stiu ca iti amintesti, de dincolo de moarte. De fapt, ce e moartea pentru tine, decat o simpla transformare, o transpunere a ….care suflet? Ca n-ai avut niciodata?!

Trecem peste, si imi reamintesc cum am sapat acea groapa, adanc in acel loc restras din muntii Calimani, un fel de mini poiana.

Abia a mers duba pe acea carare, cativa zeci de kilometri, insa degeaba tipai…nu te putea auzi nimeni.

Degeaba vorbeai, degeaba te umileai, degeaba minteai, nimic din ceea ce spuneai nu avea sa schimbe cu ceva ceea ce urma sa se intample. Dar am vrut ca ultimul lucru pe care il vei vedea in viata asta sa fie cum iti sap groapa, la propriu, in locul in care puteam fi impreuna pentru totdeauna. Insa destinul a ales in locul tau.

Doamne, cum m-a “frecat” pe creier prima lovitura. Cum s-a auzit craniul tau efectiv crapand sub lovitura puternica a cazmalei.

Pentru ca atat mai insemnai in momentul ala pentru mine, o bucata de carne si oase, care trebuia redata naturii, viermilor, larvelor, pamantului.

Asa cum musca aia iti roia in jurul pizdei cand te futeam, asa trebuia ca larvele sa iti devoreze fiecare bucatica din carne dupa ce te voi fi ingropat

Si ce ciudata combinatie devenea acel rosu aprins cu acel verde crud🙂

Apoi, maroul le inlocuia pe amandoua. in timp ce tarana te acoperea, o ploaie, de mai, incepu sa ude tot.

Pentru ca ploaia de mai inseamna, intotdeauna, un nou inceput. Pentru ca moartea este un fenomen simplu in natura, numai “uamenii” il fac infricosator.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s