Alegeri prezidentiale 2014


Scriam mai demult ca aceste prezidentiale sunt fara substanta si fara electorat

In fapt, am asistat la cea mai penibila campanie electorala de 25 de ani incoace, cu exceptia celei imediat dupa 90, care nu prea a fost.

Am asteptat sa se savarseasca primul tur al alegerilor, ca sa nu fiu acuzat ca as fi partinitor in vreo directie, fie stanga, dreapta, centru.
Glumesc, pentru ca, in fapt, nu exista asa ceva in romania. Nu exista viziuni politice ori partide, ci doar gasti.
Iar politica e o mare curva, in sensul ca este formata din curve. Adica politicieni.

Exemple de astazi:

Dupa Tariceanu, Vadim si Melescanu, Ponta cauta sprijinul lui Dan Diaconescu. Dragnea s-a intalnit cu secretarul PPDD.

‘Ambele formaţiuni, Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM), consideră alegerea domnului Victor Ponta în funcţia de preşedinte al României ca un obiectiv de interes naţional, care va genera stabilitatea politică şi economică a ţării, creşterea bunăstării populaţiei şi a prestigiului său internaţional.’ “Lovitură de maestru a Tribunului

LIDERUL PRM A SEMNAT IERI, ALĂTURI DE VICEPREMIERUL GABRIEL OPREA, PROTOCOLUL DE SUSŢINERE A LUI VICTOR PONTA ÎN FINALA PREZIDENŢIALĂ!”

 

Cum spuneam, nu exista niciun politician care sa merite, cu adevarat, votul!

 

Pentru ca toti sunt cu toti, si nimeni cu noi.

Cum era si maneaua aia penibilo-pedelista: ei cu ei, noi cu voi!

E doar ei cu ei, si noi cu noi, or, nici macar.

 

Pentru ca oricum votul care conteaza este al pensionarilor, asistatilor social fara dinti in gura , si plebei cu pana in maxim 10 clase, care, conform curbei lui gauss, e numeroasa.

Multi dintre ei votand contra banului celor maxim 4.000.000 de cetateni care contribuie la economie, pentru a decide soarta banilor acestora.

BONUS: un alegator
sindromul down voteazaNu am sa-i cenzurez fata, ca nu pot fi acuzat ca i-am aratat identitatea, ca toti astia cu trisomia 21 (sindromul down) arata fix la fel.

Si … nu ai cum sa il injuri ca a votat cu X sau Y, or ca un retardat are drept de vot, cat timp nimeni dintre candidati nu merita votul.

 

Iar astea au fost niste repzidentiale nu numai fara substanta, sau dezbatere electorala, dar si fara candidat.

 

De caracterul candidatilor de la aceste alegeri din 2014 nu am sa vorbesc, pentru ca ii pot incadra la orice politician al anului 2014, sau, de fapt, orice politician, universal. Vivat Caragiale!

 

Ceea ce inseamna ca identitatea nationala a romaniei nu prea mai e!

 

Sadface!