no name

Ştii că e acolo…

După colţ…

Trebuie doar să treci strada. Doar să priveşti către stânga. Respiră aproape de tine. Scuipă ură şi foc pe nări… Ţi-e teamă de el… Ai vrea să fugi, dar ştii că şi dacă pleci în afara ta, el tot în stânga ta va sta… Şi atunci, n-ai altă posibilitate de a-i supravieţui decât convingându-l că nu există. Că tu nu-l auzi respirând. Că nu-i simţi ura şi ranchiuna. Că nu-i simţi micimea, care arde în fiecare respiraţie a lui, aruncând în jur arome de sulf şi pucioasă…  Că nu-i auzi chemările cu rezonanţe de tunet…

La început, o să strige mai tare…

Apoi va încerca să te atingă…

Dar tu te vei preface în continuare că nu-l vezi. Şi ce nu vezi nu te poate atinge… Apoi se va aşeza în colţul lui şi va aştepta ca într-o zi să te trezeşti cu privirea către el şi să te sperii. Chiar dacă va fi aşa, întoarce-i spatele! O să te strige iar… Închide-ţi urechile! O să te cheme cu vocea lui cea mai caldă. Închide-ţi inima! Şi orice ai face, oricât de trist ai fi într-o seară rece şi fără sens, nu şopti numele demonului! Atâta timp cât nu-i dai nume, el nu există!