sa zbor


Intotdeauna am cautat Soarele.

Fara sa-mi dau seama, chiar.

Atunci cand acesta se pregateste de asfintit, si nu-i mai simt raza, urc pe cea mai inalta cladire din zona si inca il mai simt, desi jos sunt numai umbre, si e frig.

Nu m-am temut niciodata de umbre, ci de felul in care acestea te fac sa te simti: mai bine te arzi, decat sa ingheti. Caci, o data inghetat, nu iti vei mai depasi conditia, pe cand arsurile se vindeca.

Si uite ca si atunci cand te afli intr-un oras, iar Soarele sa pregateste sa apuna, iar Umbrele cuprind intreaga urbe, pe dealurile din jur e inca lumina. Inca este cald, si inca este speranta.

Dar ce se intampla atunci cand sunt Nori? Cei care au zburat, cel putin o data, cu avionul, stiu ca deasupra oricaror Nori, oricat de negri ar fi, Soarele straluceste. Continua sa straluceasca.

Adevarul este ca exista nevoia de Noapte pentru a fi Zi.

Si ca exista Zile cand ai putea crede ca e Noapte.

Si ca jos e Ploaie, iar deasupra Norilor e Soare.

Si cat as vrea sa Zbor….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s