Increderea II


Increderea.

Am scris deunazi un mic articol legat de incredere, mai precis, de increderea de sine.

Orice om se formeaza printr-un concurs extraordinar de complex de imprejurari, desi, din punct de vedere psihologic, acestea se pot clasifica, relativ in mare. Fiecare personalitate, cat de mica, se formeaza, bineinteles, pe fondul genetic mostenit de la parinti.

O mare importanta o au si parintii atunci cand cresc copilul.

Mediul. Nu numai mediul parental, dar si mediul social, la scoala, pe strada, oriunde persoana interactioneaza cu mediul dar, in special, cu alte persoane.

Alegerea, chiar subconstienta, a unui model de urmat, are, de asemenea un cuvant destul de mare de spus in formarea personalitatii.

Dar ce se intampla atunci cand o persoana cu o serie de idei/preocupari/concepte este nevoita sa traiasca printre alte persoane cu idei/preocupari/concepte total diferite?

Si, mai mult, cand persoana aflata in minoritate are idei pozitive ? (se intampla destul de des, intrucat numarul celor cu inteligenta scazuta este mult mai mare decat al celor cu o inteligenta ridicata)

Se intampla ceea ce se numeste popular “daca ii spui unui om ca e prost suficient de mult, ajunge sa creada”, iar asta se petrece chiar daca nu e cazul.

Daca ai preocupari si concepte total sanatoase, insa traiesti printre pitecantropi, o sa incepi sa iti pierzi nu numai respectul de sine, ci insasi increderea in sine.

Si daca nu ai macar o singura persoana care sa iti sustina opiniile, cu siguranta ca vei incepe sa te desconsideri, avand impresia ca ar fi ceva in neregula cu tine, nu cu cei din jurul tau.

Daca nu ai o personalitate suficient de puternica (de cele mai multe ori este necesar sa fii o personalitate foarte puternica), daca mediul in care te-ai format nu ti-a permis un role model pozitiv, care sa iti inspire incredere, cunostinte care sa iti impartaseasca opiniile, si, de ce nu, carti/filme/emisiuni TV care sa iti sustina ideile, vei ajunge cu siguranta la cheremul psihologico-conceptual al celor care te inconjoara.

Dau un exemplu: Pe cand eram student anul I, locuiam la camin cu niste pitecantropi veritabili care traiau, ca pitecantropii, in haite. Si pitecantropii se uitau la filme americane de clasa C sau mai jos (din alea la care nu rad decat persoanele cu sever retard mintal), ascultau numai manele, se imbatau si o tineau numai in lalaieli (ei le numeau chefuri sau socializare). Iar eu eram un fel de ciudat, din moment ce nu aveam preocuparile lor. Mai mult, daca nu asculti nici manele si, din contra jazz si clasica, e clar ca, in viziunea lor, aveam cel putin o forma de afectiune psihica.

Ma mai duceam si la teatru, si nu in mall, la film. Iar filme nu serveam decat pelicule dinainte de 2000. Clar e ceva in neregula cu mine!

Si, traind intr-un camin plin de astfel de specimene, intr-o societate care promoveaza numai astfel de activitati si comportamente, as fi fost tentat sa cred ca, intr-adevar, ar fi ceva in neregula cu mine, mai ales ca asta mi se inocula din toate partile.

Uite insa ca nu am avut viziunea limitata de a ma increde doar in ceea ce vad, stiam intotdeauna ca exista (si chiar aveam in cercul de cunoscuti) persoane care sa imi impartaseasca opinia mea.

Chiar daca erau putine, mai putin vocale, si, uneori, departe.

Extrapoland insa, acest caz este prezent la nivelul intregii societatii, sub diverse forme, insa ideea ramane aceeasi.

Recent, am fost intr-un “trib” dintr-un fel de sat din ROmania.

In tribul ala mi se reproseau cu atata inflacarare niste lucruri absolut normale, ele fiind vazute acolo ca pe un pacat capital. Daca tribul nu ar fi trait dupa legile din Romania, cu siguranta ca m-ar fi spanzurat in piata publica sau ars pe rug, nu inainte de a ma biciui.

Pe scurt, mi se reprosa, intr-un mod brutal si foarte vocal, de catre toti membrii tribului, ca este nepermis sa corectez din punct de vedere gramatical pe nimeni, in special pe ei, care vorbesc corect, conform cutumelor lor (in realitate, sintaxa, gramatica si expresii din limba romana fiindu-le total necunoscute), ca este absolut ilegal sa te casatoresti mai mult de o data, ca daca te-ai casatorit si ai divortat trebuie sa fii expulzat din comunitate, ostracizat in cel mai urgent si umilitor mod cu putinta, ca este absolut nepermis sa ai o afacere, caci “jmecheriile” financiare sunt nepermise si ca un mebru al tribului trebuie sa lucreze ca sa isi castige existenta, si ca, mai ales, este ilegal sa judeci greselile.

Nu trebuia sa arati nicio greseala, indiferent a cui si cat de grava era.

Si cam asta este societatea umana, formata din triburi d-astea.

Si te intristezi.

Tot deunazi imi spunea cineva ca daca n-ar exista oameni ca mine cu care sa vorbeasca, ar lua-o razna, din considerentele enuntate anterior de mine.

Numai pitecantropi, plini de ei, vocali, si multi, multi, multi.

Cand esti inconjurat numai de asa ceva, cu siguranta ca, mai devreme sau mai tarziu, vei ceda.

Asta daca nu te “adaptezi” si devii parte din ei.

Si asta e cazul cel mai trist.

Si cel mai des intalnit!

De aceea, eu, la randu-mi, apreciez (putinele) persoane care imi ofera increderea ca mai exista si altceva!

Tu erai una din ele! mai esti?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s