Copilul din tine


Imi amintesc cand, copil fiind, de emotii ca urma sa plec la mare, dis de dimineata, nu puteam dormi aproape deloc toata noaptea.
Imi amintesc aerul rece al diminetii, mirosul benzinei din rezervorul plin al masinii, dar si mijirea soarelui peste intinsa campie teleormaneana. (In fiecare an, cu aceasta ocazie, prindeam rasaritul soarelui pe soseaua Alexandria-Bucuresti, inainte de iesirea din judetul Teleorman)

Si asa imi amintesc de toata copilaria, cu toate momentele ei magice. De fapt, nu-mi amintesc de clipe neplacute din timpul acesteia, fiind sigura perioada din viata fara griji si fara probleme adevarate.

Atunci timpul, anotimpurile si clipa se derulau in cu totul alta maniera. Fiecare secunda era altfel, iar ciclicitatea era ceva binevenit.

Fiecare luna avea particularitatile sale pe care le descopeream, si cu care ma obisnuiam intr-un mod placut: fructele din septembrie, ceata din noiembrie, zapada si atmosfera sarbatorilor din decembrie, gerul din ianuarie, primele flori in martie, intreaga natura care renastea in mai, mirosul ierbii, al pomilor, aparitia cireselor si altor fructe specifice sezonului, caldura lunilor verii, si, da, apusul lunii august. Ploile de vara, ploile de toamna.

Cerul unei nopti ce precedea o zi caniculara si cerul unei nopti geroase din iarna.

Mirosul fumului de la cosurile caselor si de la frunzele arse toamna.

Inceputul scolii, inceputul vacantei.

Toate acestea consolidau noi sentimente si perceptii.

Prietenii legate si persoane pe care le uitai usor. Persoane pe care nu le puteai uita nicodata.

Jocuri in aer liber, jocuri pe televizor, calatorii, excursii si plimbari.

Scaldatul in “garla”.

Inotul in valurile inspumate ale marii, nisipul fierbinte sub talpi, tarana campiei, asijderea.

De fapt, ce tot enumar eu aici? Cum as putea transpune in cuvinte o perioada magica, aproape mistica, din viata? O perioada in care se formeaza niste sentimente pe care le rememoram, ca adult, in acele clipe placute, din ce in ce mai putine, de care avem parte?

In copilarie cred ca se formeaza etalonul tuturor simturilor: prima senzatie de arsura, prima clipa de fericire, primul gust amar, primul de dulce, primul miros de orice(suc, zmeura, iarba proaspat coste, plaja, mare, campie, plante, copaci, zapada etc) cu care le comparam ulterior cu urmatoarele simturi asemenea.

Este perioada in care te formezi, perioada in care inveti, si perioada in care te joci. Singura perioada in care le faci pe toate acestea fara sa constientizezi, fara efort considerabil in acest sens, si in stransa conlucrare.

Perioada la care fac referire toate tratatele psihologice de specialitate cand studiaza adultul.

Perioada in care inveti probabil cei mai elementari termeni: Raul si Binele, Durerea si Placerea, Bucuria si Tristetea, Iubirea si Resentimentul.

De aceea, fiind un om bun, simt un gol atat de mare in suflet cand stiu ca unor fiinte umane li s-a furat copilaria, iar altele nici nu au avut. Si vad cat de abrutizati sunt, cat de rai, si cum orice criminal, studiindu-se profilul psihologic, se dovedeste a fi fost privat de bucuria unei copilarii.

Si atunci imi dau seama, in fapt, cat de norocos am fost. Cat de norocos am fost sa am niste parinti exact cum trebuie sa fie, fara excese in nicio parte, cat de norocos am fost sa beneficiez de o conjuctura de evenimente care sa ma formeze exact asa cum trebuie. fara intamplari deosebite in vreun sens, sau altul.

Si ma gandesc la un lucru elementar: imbratisarea.

Pana si acest lucru, in extrem, are un impact major asupra dezvolatarii copilui: un copil supraimbratisat de mama sa, sau , din contra, deloc imbratisat, ajunge sa aibe sechele toata viata sa.

Nu mai extrapolez la lucruri mai complexe, dar e de sine inteles ce impact pot avea acestea, daca unul atat de simplist ca imbratisarea poate fi definitoriu pentru personalitatea viitorului adult.

Si eu sunt fericit ca sunt cel de acum. Mai ales cand vad atatea rebuturi sociale. Multe dintre ele n-au vrut sa ajunga asa. Dar astea sunt roadele unor parinti si unei societati bolnave eminamente.

Si asa iti dai seama ce inseamna niste parinti normali. Cat de valorosi sunt.

Si ce inseamna si un mediu bun!

Cei care spun, poate cu o doza de tristete: “As vrea sa mai fiu copil o data! ” sunt, de fapt, cei mai fericiti oameni!

3 responses to “Copilul din tine

    • Esti mai aproape decat crezi, iti lipseste doar un mic impuls care sa aprinda initiativa/dorinta pe care sunt convins ca o ai, chiar daca nici tu nu stii asta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s