Cand marele oras se trezeste la viata


Cand marele oras se trezeste la viata

Desi eu sunt unul dintre, zic eu, putinii norocosi care nu sunt nevoiti sa traiasca minunatele clipe de “ora de varf” din Bucuresti, in vreo 7 ani de zile am analizat de cateva ori acest aspect. Cam de vreo trei sau patru.

Insa, o data din acestea am facut-o dintr-o curiozitate. La un nivel al detasarii.

Pur si simplu, am vrut sa vad cum se trezeste orasul la viata. Bine, am avut ceva treaba la o ora extrem de matinala, si, cum eu nu mai pot adormi odata ce m-am trezit, am hotarat sa nu ma mai intoc acasa dupa ce am rezolvat treaba.

Si am inceput sa bantui prin Bucuresti de la un moment al zilei in care nici cainii comunitari nu se trezisera.

M-am indreptat dinspre periferie, spre centru. La pas. Soarele a inceput sa mijeasca printre blocurile care au capatat in ultimii ani culuarea de crem cacacios in loc de gri. Un oras devenit din sumbru, pestrit.

Niciodata nu am mai vazut parcarile hipermarketurilor goale.

Nici macar maturatorii stradali cu care ma obisnuisem nu erau pe trotuarele pustii, caci acestia sunt activi in toiul noptii, ora cu care eram mai obisnuit decat una atat de matinala.

Ajung in centru, pe traseu doar cateva mici magazinase de cartier incepeau sa isi deschida portile.

Mijloacele de transport in comun incep sa circule mai des, si mai pline, iar traficul auto devine pe nesimtite unul destul de aglomerat, din maxim doua masini la cinci minute.

Marile bulevarde incep sa fie populate, daca initial de vanzatori mai mult sau mai putin ambulanti, care isi aranjeaza marfa pe gherete in zona universitatii, acum si de oameni care incep sa circule: din ce in ce mai multi, din ce in ce mai grabiti.

Multimi de persoane (cat populatia unor sate rasfirate montane) ocupa scuaruri de tramvai si statii de RATB, ingramadindu-se sa intre in mijloace de transport in comun si asa arhipline.

Masinile personale cu cate un om in ele, alaturi de microbuze si trolee, autobuze si tramvaie formeaza cozi interminabile pe 3 benzi, care inainteaza cu viteza melcului, cand si cand, imagine asezonata cu claxoane stridente si sonerii de tramvaie asemenea clopotelului din recreatie.

Acum, odata cu un troleu caruia i-au cazut bretelele, la schimbarea benzii, si, implicit, a liniei de tensiune, si intersectia este blocata. Oricum s-ar fi blocat, caci afluxul de masini de pe fiecare strada este mai mult decat capacitatea acestora, asa ca nimeni nu ar trebui sa o priveasca pe soferita de troleu urat.Pe aceasta o ajuta doi alti soferi de Ratb sa mute manual bretelele pe cealalta linie de tensiune.
Toti cei care stau in troleu inghesuiti ca sardelele, de altfel, ca si in restul mijloacelor de transport in comun, raman linistiti acolo.

Oricum, nu aveau nimic mai bun de facut, caci nu au cum sa ajunga la capatul strazii mai devreme de 30 de minute, in conditiile in care, mergand lejer pe jos, un pieton parcurge aceeasi distanta in cinci minute.

Raman putin mirat, in aceasta zona timpul parca a stat in loc. Nimeni nu e cu “nervii intinsi la maximum”.

Toata lumea e resemnata, iar linistea e atat de apasatoare incat nu-mi vine sa cred ca este posibil asa ceva la o concentratie asa de mare: cred ca sunt peste o mie de suflete in cateva zeci de metri patrati.

Aud fiecare particularitate a motoarelor diesel ale autoturismelor din trafic. Fiecare clinchet al tachetilor.
Ceva mai incolo, in surdina, se aude o melodie infundata de la vreun radio.

Oricum, este o liniste nenaturala, iar atmosfera, la propriu, este apasatoare: noxele rezultate din motorina si benzina arse sunt in cantitate superioara putinului oxigen din aer.

Dar este un aspect normal al Bucurestiului. Un aspect normal al aglomeratiei urbane, in genere.
Si, mai mult ca sigur, un dat constant al orei de varf.

Ceva mai incolo, in urmatoarea intersectie, lucrurile se schimba radical: intersectia este blocata din cauza faptului ca prioritatea pietonilor, care sunt cateva zeci bune, cred ca 50, a autoturismelor si a tramvaielor care vireaza coincide. Cu totii au prioritate, desi sensurile lor de mers nu sunt comune, ci doar se intersecteaza perpendicular.

Claxonul puternic al unei autoutilitare il acopera pe acela neintrerupt al tramvaiului care ii avertizeaza pe soferii care au ocupat abuziv linia exclusiva a acestuia din urma.
Un sofer de autobuz face semn de ‘time out’ (pauza) pietonilor, dupa ce ii claxoneaza, ca sa alterneze circulatia in intersectie, iar un pedestrian incepe sa tipe. Si inca nu e tot, din stanga doua ambulante ale Smurd-ului utilizeaza semnalele acustice cele mai inalte, desi nu au nicio sansa sa patrunda in intersectie, pe cand de pe bulevardul din dreapta o masina a politiei, cu un cu totul alt tip de semnal acustic, incearca sa-si faca loc. Suparator pana si pentru cainii care au aparut in intersectie, caci cele doua tipuri de sirene par a avea frecvente rezonante, apasand suparator pe timpanul oricarei fiinte detinatoare de asa ceva.

Ceva mai incolo, in alta intersectie, fluierele celor trei politisti care dirizeaza circulatia ce mai mult sta pe loc te fac sa crezi ca esti la un triplu meci de fotbal, unde toata lumea faulteaza pe toata lumea.

In fapt, asta este Bucurestiul dimineata: un imens stadion, cu lume pestrita, din care foarta multa gregara in prostie si marlanism. Si altii care sunt nevoiti sa joace un meci pe care nu l-au ales. Pentru ca nu pot opta pentru o alta echipa!




Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s