Cunoastere


Cunoastere

Imi spunea cineva de un rit, cred ca chiar de pe la noi: copiii, cand ajung la maturitate, sa aiba bani stransi deoparte de catre ei, si din zestrea parintilor, si cu acestia sa calatoreasca prin toata lumea, cate o saptamana.

La finalul calatoriei, sa se intoarca acasa, si sa decida, preferabil inainte de insuratoare, unde vor sa se stabileasca. Acasa, sau pe alte meleaguri.

Vreau sa pornesc de la acest aspect in a discuta despre dezvoltarea mentala a oamenilor. Dar si a uamenilor.

Cunosc vreo doi dobitoci sinistri care sunt de parere ca nu e bine sa calatoresti, ca mai linistit stai acasa. Ca oriunde in lume te-ai duce, sunt orase, cu strazi si cladiri. Ca toate-s la fel.

Bine, astia deja intra la patologic.

Dar sunt multi care le impartasesc, macar involuntar, opinia.

Unul dintre astia e ala care mi-a spus ca cel mai frumos oras din ROmania este Bucuresti, urmat de Constanta. Nu va grabiti sa il catalogati drept bolnav psihic. Este si retardat mintal: el n-a mai vazut un alt oras, in afara de astea doua, justificand ca nici nu are nevoie sa vada altceva.

Dar isi permite sa faca comparatii intre un ceva si un alt ceva, pe care nu il cunoaste.

Nimic diferit intre el si aia care isi lauda excesiv partenerul de viata: “X-ulica al meu e cel mai tare, e unic, nimeni nu mai e ca el” in contextul in care nu au mai cunoscut pe nimeni altcineva.

Sunt oameni nu redusi, ci retardati mintal.

E lumea plina de ei.

Dar, revenind.

Ma dau exemplu pe mine.

Aveam o mica reticenta in a ma desparti de orasul natal, de provincie, si a merge la facultate, la Capitala.
Si mama mi-a spus ca voi avea orizonturi extrem de limitate daca voi ramane la “taranoaia”, unde mentalitatile sunt in concordanta cu terminologia proxima.

Si avea dreptate.

Cunoscand lucruri noi, oameni noi, mentalitati, rituri, orase noi, ajungi sa iti dezvolti gandirea altfel, chiar si prin prisma unor multipli termeni de comparatie.

Vazandu-i pe cei care nu au parasit niciodata meleagurile de bastina, oricare ar fi acestea, realizezi cat de limitati sunt. Si nu neaparat ca si capacitate cognitiva, ci chiar la cognitiv: nu ai avut ce sa cunosti, oricat de inteligent ai fi.

Te plafonezi, inevitabil.

Iar astia care se complac in a sta o groaza(toata viata) intr-un loc, oricat de frumos ar fi acesta, desi isi permit sa viziteze lumea, doar din prisma faptului ca: “n am ce sa vad! ” sunt exemplul tipic de retardati mintal.

E ok sa gestionezi banii astfel incat sa creezi un “acasa” cat mai frumos, dar nu strica sa mai cheltui, putin, si pentru a merge altundeva decat pana atunci.

Macar o data in viata.

Bine, mai sunt si oamenii fara niciun fel de capacitate de perceptie, poti sa-i duci si sa le arati tot felul de lucruri in tot felul de locuri, daca locul lor e la Socola sau Balaceanca. Ei nu sunt in stare sa inteleaga decat 2-3 lucruri primordiale.

Dar, asa, in general, invata cat traiesti!

Ca numai asa traiesti!

Altfel, ai fi mort.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s