Crematoriu sau cimitir?


Mi-am reamintit de un obicei tipic noua, romanilor crestini.

De fapt, l-am observat ieri, in toata anvergura sa, cu ocazia sarbatorilor de Paste.

Este vorba despre vizitatul cimitirelor, aprinsul de lumanari si plasarea de flori pe mormintele celor dragi, trecuti in nefiinta.

Stiam ca, in general, cu ocazii speciale (de sarbatori, de ziua de nastere sau de ziua mortii decedatului etc) rudele sau prietenii se duc la mormantul celui decedat, indiferent ca acest lucru s-a petrecut recent sau in urma cu decenii.

Acum, a doua zi de Paste, am fost surprins sa constat un adevarat pelerinaj la cimitirul cel mai mare din oras.

Politia locala pazea portile, cersetorii impanzisera zona, loc de parcare nu gaseai decat la vreo 500 de m de cimitir, iar aleile erau pline inclusiv de mame care isi plimbau odraslele in carucior.

Desi parcul central era aproape gol, cimitirul de la iesirea din oras era efectiv ticsit.

M-am mai calmat pe sistem nervos cand am vazut un coleg de suferinta, un alt individ de-o varsta cu mine care si-a carat mama in cimitir, la aprins lumanari si pus flori pe mormintele parintilor/bunicilor mamei.

E frumos si cu riturile astea, imi amintesc cum obisnuiam, copil fiind, sa merg si sa ajut la curatarea mormintelor bunicilor si la pusul de flori (bine, cel mai mult imi placea sa dau foc la tot felul de lucruri) dar imediat mi-am reamintit de ceea ce mi-a spus foarte recent un prieten, despre tatal altui prieten, care a plecat hamal prin strainataturi, intrucat s-a trezit ca are o datorie la cimitir de nu stiu cate zeci de milioane, la locurile de veci ale parintilor.

Si astia, cre(s)tini fiind, isi respecta mortii (ma-sii), si isi inchipuie ca denumirea de “loc de veci” este la propriu.

Iar, de frica sa nu le inchirieze altii locul in care se afla niste oase care acum 50 de ani au tinut carnea, muschii si alte parti anatomice ale celor care le-au fost parinti, fac eforturi financiare de a pastra acel loc, chiar daca asta implica de a face compromisuri in viata reala.

Pe care o traiesc ei.

Oameni care baga o groaza de bani in morminte simple, sau in diverse cripte.
Oameni care cheltuie timp si bani pentru niste lucruri care nu mai exista.

In loc sa traiasca, ei isi amintesc de moarte, si se ingrijesc de ceva ce efectiv nu mai exista!

Datina, obiceiul, oranduiala crestineasca.

De fapt, o afacere pentru biserica.

Cel mai decent mi se pare crematoriul.

O mica ceremonie cu cei dragi, in care isi amintesc de cel trecut in nefiinta, se depaneaza cateva amintiri, se spune o vorba buna, si aia e.

Fara prea mare tamtam, o armata de popi, tinut mortul in casa doua zile, apoi o mie de alte parastase si cacaturi.

Si aici ma refer la un crematoriu decent, nu la porcarii cu alte tamtamuri, la fel de gretoase.

Imi zicea mama cand am fost cu ea la cimitir ieri ca vrea sa vina lumea sa-i aduca un ultim omagiu la Biserica.

N-am nimic impotriva, dar sa-ti aduca ultimul omagiu la crematoriu, ca si asa biserica nu face slujbe la incinerare, ca nu le ies bani, pierd o groaza la afacerile cu cimitirele, slujbele si parastasele.

Ceea ce mi se pare amuzant este ca parintii mei inca traiesc cu impresia ca o sa le fac vreo slujba “crestineasca”.

O sa fie foarte amuzant cand o sa-i duc la crematoriu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s