O viata


Nu de mult timp am citit romanul -O viata-.  Auzisem despre aceasta opera lieterara a lui Guy De Maupassant si ramasesem pe ideea ca este vorba despre un roman de dragoste. Recunosc, titlul mi s-a parut a fi  destul de banal. Imi imaginam ca subiect principal eterna poveste de dragoste platonica si/sau neimplinita, suferinta extinzandu-se pe o viata,  iar eu,  simplu cititor,  trebuia  sa patrund in trairile interioare ale personajelor.

Lectura in sine  nu m-a dezamagit. De fapt, romanul acesta ilustreaza iubirea multilateral, dezamagirea si speranta. Viata  se deruleaza prin ochii unei fete devenite,  pe rand,  logodnica, sotie, mama si bunica.  Nimic iesit din comun, as indrazni sa zic, dar personajul nostru, Janne, este dezamagita aproape in fiecare etapa. Visurile ei se spulbera rand pe rand. De la tanara adolescenta, pentru care viata abia incepuse si “iubirea! De doi ani o simtea apropiindu-se , cu o neliniste mereu sporita.”   pana la fiorul primei iubiri care duce spre o logodna grabnica.  De la logodnica care visa sa-si inchine viata “sotului promis” cu care “vor merge mana in mana, stransi unul langa altul, ascultandu-si bataile inimilor, simtindu-si caldura umerilor, topindu-si iubirea in limpezimea suava a noptilor de vara, atat de uniti incat isi vor afla usor, doar prin simpla putere a dragostei, pana si cele mai nemarturisite ganduri. Si asta va dura la nesfarsit, in seninatatea unei iubiri  fara de moarte.”, pana la prima posesiune salbatica a proaspatului sot.

Odata casatorita, se trezeste inconjurata de o realitatea vulgara.  Realizeaza ca, de fapt, ea nu mai are nimic de facut. Tot timpul  dinaintea casatoriei si-l  umpluse cu visurile si framantarile  privitoare la viitorul ei. Acum, cand totul se implinise atat de repede , fara a avea timp sa realizeze si sa se gandeasca cu adevarat la ceea ce o asteapta, se simtea deznadajduita.

Momentul care declanseaza sfarsitul iubirii pentru sot este tulburator, facand-o sa ajunga pana la prapastia mortii. Este acel moment cand omului caruia ii jurase iubire si credinta vesnica, care la randul lui ii facuse acest juramant, o tradeaza in cel mai josnic mod. Sufleteste este  despartita de el, dar intrucat este  insarcinata, se decide ca  in aparenta sa ramana  sot si sotie. Continua infidelitate a lui Julien il va duce la pierzanie.

Urmeaza etapa femeia-mama. Lipsa sotului din viata ei o facu  pe Janne sa se daruiasca in totalitate copilului ei. Isi proiectase intreaga iubire asupra lui Paul al ei. Isi pune increderea in aceasta fiinta asteptand ca el sa umple acel gol lasat de Julien. Trecura apoi ani fericiti si monotoni in care Paul fusese coplesit de toata atentia mamei sale; Ajuns la varsta de cincspezece ani, ramasese un copil ignorant si prostut “inabusit in fusta mamei lui”, Janne dorind din lasitate “sa-si sacrifice copilul de dragul propriei fericiri”. Fiind convinsa de tatal ei ca  nu este corecta fata de Paul si ca nu are dreptul sa dispuna dupa bunul ei plac de viata lui, cu inima zdrobita,  il trimite la liceu. De aici, se declanseaza un sir de evenimente care la randul lor ii vor provoca marea dezamagire ca mama. Paul, nefiind familiarizat cu societatea, neavand prieteni si necunoscand niciodata prietenia unei fete, n-a fost greu sa rataceasca si inconstient, sa alunece spre un drum periculos.

Janne primise ultima lovitura. Poulet al ei fugise cu o prostituata in Anglia. Fusese dezamagita si de aceasta data, nu izbutise nici in rolul matern. Si cu toate visurile naruite, cu inima franta si obosita, simtea ca i se dusese viata, ca de fapt, nu i se implinise nimic din tot ceea ce dorise. E atat de trist sa ajungi la varsta cand simti ca trecutul  e tot mai bogat in amintiri si prezentul cu viitorul se imputineaza, se subtiaza. Cand pui in balanta momentele de implinire  si fericire cu momentele nefericite si nenorocirile care s-au abatut asupra ta intr-o viata, tragi concluzia ca ai nenumarate regrete, ca ai trait mai mult curpins de durere, sau ca ai prea putine amintire frumoase pentru o viata de om.

Totusi, finalul nu este unul nefast. Atunci cand  in viata ti se ia ceva care te facea fericit, pe langa durerea pricinuita, mereu ti se ofera un ‘altceva’ care are rolul de a compensa si a umple golul lasat de experientele anterioare; Mereu exista speranta unui nou inceput. Iar ei i se oferise o noua sansa, pentru ca fetita, orfana de mama, a fiului ei risipitor,  acea fiinta mica “care dormea pe genunchii ei”  trezise in ea un sentiment de mult uitat de inima ei amortita, duiosia. Pentru ca “Inima are taine pe care nici o ratiune nu le patrunde.”

Mi-a placut incheierea simpla si concisa a romanului,  permitandu-mi sa inchei si eu in acest fel “Pentru ca, vedeti, viata nu-i niciodata chiar atat de buna, dar nici chiar atat de rea pe cat pare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s