Moartea unei frunze


Inca mai era frig afara cand a inmugurit, nici nu apucase sa se sfarseasca februarie.
A crescut, in timp, devenind de la un verde fad, la unul pur, crud.
A vazut primavara, intreaga vara, si chiar intreaga toamna.
A fost o frunza trainica, inteleapta.
A rezistat cu stoicism si intregii luni noiembrie.Chiar si primei zile din decembrie.
Dar nu a mai putut.
Simtea de mult ca ii sosise sorocul.
Vazuse un intreg ciclu de viata, si chiar mai mult decat atat.
Vazuse cum toate surorile ei mureau, pe rand, una dupa una.
Ramasese singura de pe creanga respectiva: intregul ei univers.
Si atunci, s-a lasat.A simtit cum pluteste.A simtit cum, nu mai exista nimic, decat cerul gri al iernii, care se misca intr-o miscare balanganita.Vedea acum, atat de bine, intregul loc unde a trait, vedea, pe masura ce se indeparta de creanga ei, toti copacii din jur, celelalte frunze, si cerul.
A simtit o caldura crescanda, cu toate ca pana atunci ii fusese extrem de frig.Era parte din covorul de frunze care se intindea pe intreaga pajiste.Nu mai exista individualmente.
Era parte dintr-un tot, un covor de frunze ruginii care vor pune baza, pana spre primavara, a ingrasamantului care va sustine noua generatie de iarba si flori, in poienita, incepant cu finalul lui februarie.
Si-a indeplinit scopul.
A ajutat la fotosinteza copacului, si si-a jucat rolul pana la capat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s