Atunci cand luminile se aprind

Imi place acel moment cand luminile se aprind peste orasul cuprins de penumbra crepusculului.
Imi place acea atmosfera de expectatie a iernii cand, acea electricitate statica din aer prevesteste faptul ca in curand va ninge.
Imi place sa privesc acest spectacol de pe cea mai inalta cladire de la periferia orasului, de unde pot vedea toate punctele vitale si toate constructiile de interes ale acestuia.Si atunci imi place sa sper.Sa nutresc dorinta ca odata si odata voi pleca de aici, si nu ma voi mai intoarce.
Ca voi lasa totul in urma si voi purcede la implinirea spirituala.
Ca voi pleca din orasul care nu-ti poate oferi decat implinire finainciara, dar niciun dram de caldura sufleteasca.
Din orasul rece. Din orasul rau. Din orasul fara de speranta.
Si atunci vine intrebarea:
Sunt suficienti bani?
sau
Sunt suficienti banii?
?
Din pacate, aceasta din urma varianta este in general acceptata de locuitorii orasului trist si fara viata, doar cu automatisme.Ai unei existente capabile de nimic altceva decat de ea insasi.
Atunci cand vom invata sa evadam din capcana acestei intrebari, atunci, si doar atunci, vom incepe sa stim sa punem singuri intrebarea corecta, si sa iesim din letargia visarii. Visul este o modalitate de a ni se raspunde la niste intrebari pe care nu stim sa le punem.
Inca.
Inca mai exista oameni care nutresc asta.
Sau, cel putin asa imi place mie sa cred.