No-tar


Intotdeauna am considerat aceasta categorie a juridicului un fel de lepre contencioase, dar, pe alocuri, pot deveni chiar utili.Uneori.
Ideea e ca ar trebui ca ei sa fie acolo atunci cand ai nevoie sa iti rezolve ceea ce ai de rezolvat.Si atat.
Cel mai mult m-au mirat aerele unor angajati de-ai lor atunci cand, in doua locuri diferite, am fost refuzat pe motiv ca”nu merge fara programare” sau ca “nu este” domnul notar.

De doua ori m-am lovit de chestiunea asta la Biroul Notarului Public Andrei Claudiu Manolache.Pe el nu l-am vazut niciodata, desi am fost acolo in orele de program, intr-o luna de februarie 2010, si intr-o luna de septembrie 2011,deci pot generaliza ca este neserios daca niciodata nu l am gasit acolo la ore rezonabile de lucru.Prima data”nu era”, a doua oara nici “nu era”, dar oricum “nu primim acte decat vinerea” si “nu eliberam decat lunea”.Asta da notar, mai ales ca nu aveam prima data decat de legalizat niste semnaturi si a doua oara de facut o procura, in ambele cazuri nimic care sa iti ia mai mult de 7 minute, cu dactilografiere cu tot.
In alta parte, desi la notar batea vantul, tantile de acolo au zis ca “nu se poate”, dar ca oricum “la doamna notar nu se vine decat cu programare”.De parca era un fel de zeu pe pamant, sau ceva :).Nu m-ar fi mirat sa fie si vreo tanti la vreo 0,2 tone care se misca numai pt testamente babane sau tranzactii imobiliare serioase.

Cel mai tare mi-a placut de notarul Ciudoescu Cezar Gabriel.
Mereu e full la el, dar totul merge ca pe roate, intr un apartament de 4 camere din zona pietii Gorjului din Bucuresti.Are cel putin 4 angajati, si in maxim 10 minute e totul gata, indiferent despre ce este vorba.Mereu e tipul acolo, un fel de Antonio Banderas trecut de prima tinerete, ultima oara cand am fost la el purta o camasa de Hawaii, deschisa la piept, lasand sa i se vada parul care denota testosteron mai mult decat suficient.
Ca sa nu mai vorbesc si de preturi care sunt mai mult decat acceptabile,fata de cei la care “nu se vine decat cu programare”.
Toate ca toate, asa ar trebui sa fie toti notarii publici, dar, de ce nu, si cei privati.

Advertisements

14 responses to “No-tar

  1. Ciudoescu este notarul care,beat,a dat peste mine cu masina pe trecerea de pietoni de la Facultatea de Medicina,s-a oprit,i-a convenit ca nu sunt moarta si a fugit.Avea carnetul de conducere suspendat…26.01.2006.

  2. Prea putin as spune.Maine poate fi altcineva in locul meu,oricum omul acela nu a inteles nimic din ceea ce a facut…

  3. Am avut un noroc imens,un martor ,student la drept,care a retinut numarul masinii,a sunat la 112 si m-a dus la spital,la Floreasca.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s