Cine il mai voteaza pe basescu?


Gigi Becali şi cei cinci acuzaţi în dosarul sechestrării celor care i-au furat autoturismul rămân în arest, au hotărât judecătorii Tribunalului Bucureşti. Gigi Becali i-a informat ieri pe judecători că se află în arest din cauza “milostiveniei sale”, „dar omul se mai poate schimba”.

Explicaţia: după ce bodyguarzii săi i-au luat prizonieri pe hoţi aducându-i în Pipera, Becali nu i-a dat pe mâna poliţiei pentru că unul dintre ei avea un copil mic, care se auzea plângând la telefon.
gandul

Deşi separat, şi Crin Antonescu, şi Adrian Năstase au spus că dosarul a fost creat pentru a amorţi subiecte mult mai importante, cum ar fi implicarea numelui Băsescu într-un scandal recent. Mircea Geoană s-a întrebat “de ce Gigi Becali e anchetat în stare de arest, iar democrat-liberalul Costel Iancu e anchetat în stare de libertate?”, apoi a cerut anchetarea lui Mircea Băsescu şi a Ioanei Băsescu, pentru dobândire de terenuri şi respectiv penthouse în “Cartierul Popoviciu”. Patriciu îi ia şi el apărarea lui Becali, şi-l face vinovat pe Băsescu: „E lipsă de bun-simţ să laşi hoţii în libertate şi să arestezi păgubaşul“. sursa:Gandul


One thought on “Cine il mai voteaza pe basescu?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s