ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002


Legea care interzice purtarea svasticii,salutul cu heil,sau cu bratul ridicat,si multe altele…voi ce parere aveti?

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002
privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii

Textul actului publicat în M.Of. nr. 214/28 mar. 2002

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. – Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Art. 2. – În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă:

a) prin organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă;

b) prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înţelege drapelurile, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit a);

c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească română sau străină pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii.

CAPITOLUL II
Infracţiuni şi contravenţii

Art. 3. – (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Art. 4. – (1) Răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe.

(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 6. – Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 7. – În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 3-6 urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.

Art. 8. – (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei:
a) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri de către o persoană juridică;
b) utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe de către o persoană juridică;
c) promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, de către o persoană juridică.

(2) Nu constituie contravenţie fapta prevăzută la alin. (1) lit. a) sau b), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

(3) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul împuternicit în acest scop de către ministrul culturii şi cultelor, precum şi de către personalul special abilitat din cadrul Ministerului de Interne.

(4) Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt aplicabile, cu excepţia art. 28 şi 29.

CAPITOLUL III
Dizolvarea persoanei juridice

Art. 9. – (1) Pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească persoanele juridice care desfăşoară una sau mai multe dintre următoarele activităţi:
a) activităţi specifice organizaţiei cu caracter fascist, rasist sau xenofob în sensul art. 2 lit. a);
b) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe sau deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri ori utilizarea lor în public;
c) promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public.

(2) Cererea de dizolvare poate fi introdusă de Ministerul Public din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.

(3) Competenţa de a judeca în primă instanţă cererea de dizolvare aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul persoanei juridice.

(4) Hotărârea tribunalului este supusă căilor de atac în condiţiile Codului de procedură civilă.

Art. 10. – Dispoziţiile referitoare la dizolvare nu se aplică persoanelor juridice care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

Art. 11. – Dispoziţiile art. 9 se completează, după caz, cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale Legii partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare.

CAPITOLUL IV
Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice

Art. 12. – Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Art. 13. – (1) Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice.

(2) Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,
Rodica Mihaela Stănoiu

Ministrul culturii şi cultelor,
Răzvan Theodorescu

Ministru de interne,
Ioan Rus

Bucureşti, 13 martie 2002.
Nr. 31.


One thought on “ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s