bucurestiul zarazei

“Fulgerul” comisarului Alimanescu

Bucurestiul a devenit din septembrie 1944 un fel de Chicago balcanic. Prin toate cartierele si-au facut aparitia bande inarmate. Dupa lasarea serii, ele controlau orasul. Mai ales depozitele de alimente, de armament, de imbracaminte si de medicamente erau tintele favorite ale raufacatorilor. Dupa o lovitura, se strangeau in carciumile preferate din strada 11 iunie, de pe Brezoianu, sau Piata Matache, sa imparta prada, sa petreaca, sa puna la cale noi lovituri. Banditii nu isi incalcau teritoriile, ca iesea jale. Se lasa cu morti si raniti. Politia nu prea se amesteca, ii lasa sa se rafuiasca intre ei, bucuroasa cand numarul mortilor dintre raufacatori era mai mare. Scapa lumea de ei. Alta cauza a pasivitatii era ca nu dispunea de personal suficient, si uneori era inteleasa cu banditii. Ce a ramas din epoca, o legenda aproape, a fost comisarul Eugen Alimanescu. El si-a constituit o brigada de soc, pe modelul Eliot Ness, numita “Fulger”, din 22 de tineri abia intrati in politie. Brigada lui Alimanescu nu prea aresta gangsterii; rezolva problemele in teren. Aparea intr-un loc unde se anunta o spargere, un jaf, soma si deschidea foc. Si tragea pana isi termina treaba. Nici gangsterii nu se lasau mai prejos, raspundeau, si erau foarte bine inarmati.